Iluzia „paradisului” comunist: Realitatea educației, sănătății și securității cetățenilor în epoca lui Nicolae Ceaușescu
Aproape 36 de ani au trecut de când românii au ieșit în stradă și au strigat „Libertate!”, „Jos comunismul!” și au declanșat o Revoluție sângeroasă care a dus la căderea Regimului Ceaușescu. Paradoxal, ideea că în comunism „era mai bine” a crescut în popularitate. Generațiile s-au schimbat, iar astăzi părerea față de dictatură se formează mai degrabă din povești și frustrările generate de situația economică actuală. Un sondaj publicat pe 22 iulie arată că mai mult de jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost benefic, iar 44% afirmă că „înainte se trăia mai bine”.
Argumentele susținătorilor acestei viziuni includ afirmații precum „corupția era mai redusă, statul avea grijă de cetățeni, instituțiile funcționau mai bine, iar țara producea mai mult”. Cu toate acestea, specialiștii contestă aceste mituri. Istoricul Mădălin Hodor afirmă că regimul comunist a fost unul criminal, bazat pe represiune, frică și tortură, menționând că „un regim care avea nevoie ca cetățenii să fie ținuți cu forța în propria țară nu poate fi considerat benefic”.
Siguranța publică în comunism
În ceea ce privește siguranța publică, istoricii Cosmin Popa și Mădălin Hodor subliniază că percepția de siguranță era falsă. Popa afirmă că, deși incidentele de stradă erau mai puțin cunoscute, insecuritatea nu era absentă, iar regimul controla informațiile pentru a menține o aparență de ordine. Hodor completează, menționând că criminalitatea nu era mai mică, ci pur și simplu nu era raportată.
Accesul la educație
Accesul la educație este un alt aspect contestat. Hodor afirmă că școlile erau supraaglomerate, iar condițiile de învățare erau precare, cu copii învățând în schimburi. Sociologul Bogdan Voicu susține că, deși numărul analfabeților a scăzut, sistemul educațional era de o calitate foarte proastă. Voicu adaugă că România comunistă nu a fost niciodată un exemplu de performanță educațională, iar miturile legate de rezultatele olimpice sunt exagerate.
Accesul la sănătate
În privința sănătății, Hodor subliniază că spitalele sufereau de lipsuri severe, inclusiv lipsa medicamentelor esențiale. Popa afirmă că, deși accesul la instituții de sănătate era teoretic generalizat, serviciile oferite erau de calitate scăzută. Sociologul Gelu Duminică arată că mortalitatea infantilă era ridicată, iar rândurile la policlinici erau o realitate comună.
Grija statului față de cetățean
În concluzie, Hodor afirmă că statul comunist simula grija față de cetățean, dar în realitate nu oferea nimic. El descrie regimul ca o „aristrocrație de castă”, în care liderii comuniști trăiau în condiții privilegiate, în timp ce majoritatea populației era sărăcită. Această viziune contrazice ideea populară că statul comunist avea o grijă reală față de cetățeni.
