Grindeanu: Fără contribuțiile PSD, bugetul nu va primi aprobarea!
Președintele social-democrat Sorin Grindeanu a declarat, joi la Constanţa, că bugetul de stat trebuie să reflecte viziunea tuturor partenerilor din coaliţie și a avertizat că documentul nu va trece de Parlament fără propunerile PSD. „Vreau să fie foarte clar. Bugetul nu e neapărat un simplu tabel, ne uităm, venituri, cheltuieli și lucrurile pe care le ştiţi cu toţii. Bugetul e oglinda unei viziuni politice. Această viziune politică într-o coaliţie nu poate să fie doar de o parte, doar de pe zona de dreapta. Dacă vrei şi îţi doreşti să ai PSD parteneri, trebuie să ai în acest buget şi viziunile de stânga, reprezentate de Partidul Social-Democrat”, a declarat Grindeanu, într-o conferință de presă.
Grindeanu a transmis un avertisment ferm privind votul din Legislativ: „Şi ca să fiu şi mai clar, va exista buget votat în Parlament, ori cu propunerile venite dinspre PSD, ori acel buget nu va fi votat”. El a menționat că responsabilitatea guvernării nu poate fi atribuită exclusiv social-democraţilor, subliniind că, din ultimii șase ani, PSD a avut doi ani prim-ministru, în timp ce restul de cinci ani au fost sub conducerea liberalilor.
Președintele PSD a susținut că propunerile PSD au fost ignorate în repetate rânduri în interiorul coaliţiei. „În coaliţie, de asemenea, auzim treaba asta, cum doar noi suntem de vină, când venim cu propuneri de relansare economică, şi vă rog să verificaţi, am venit în septembrie cu aceste propuneri, în septembrie le-am prezentat la partid şi public, nu sunt luate în seamă decât după vreo şapte luni, deşi am spus de atunci că dacă nu facem aceste măsuri de relansare, vom intra în recesiune”, a explicat el.
Grindeanu a dat mai multe exemple de situații în care pozițiile PSD nu ar fi fost luate în considerare. „Când venim să spunem, dom’le, schimbaţi-o pe doamna ministru de la Mediu, că a lăsat o sută şi ceva de mii de oameni fără apă, de Crăciun, nu e luat în considerare acest punct de vedere al nostru. Domnilor, n-o propuneţi pe doamna vicepremier, care a făcut o muncă extraordinară pe componentă socială, doamna Oana Gheorghiu, că are şi anumite puncte de vedere care s-ar putea să ne vulnerabilizeze”, a subliniat liderul social-democrat.
În final, Grindeanu a avertizat că toate aceste nemulțumiri vor conta în decizia partidului privind viitorul în coaliţie: „Toate aceste lucruri care vor culmina cu bugetul, vor cântări în deciziile pe care le vom lua după acest buget”.
