Frustrările lui Trump în arena internațională
Fiecare președinte crede că poate schimba lumea, iar Donald Trump are un sentiment de omnipotență personală chiar mai puternic decât predecesorii săi recenți. Totuși, în domeniul politicii externe, reușitele lui Trump se lasă așteptate. Problemele majore includ războiul din Ucraina și negocierile cu Vladimir Putin, războiul tarifelor cu China și Uniunea Europeană, precum și conflictul israeliano-palestinian din Gaza.
Trump continuă să fie ignorat și umilit de președintele rus, Vladimir Putin, care sfidează eforturile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Mass-media rusă îl prezintă pe Trump ca pe un om care clipește mereu și nu impune consecințe. În relația cu China, Trump a crezut că poate modela politica chineză în favoarea sa, însă oficialii americani sunt frustrați că Beijingul nu și-a respectat angajamentele în cadrul conflictului comercial.
De asemenea, Trump a cedat în războiul tarifar cu Uniunea Europeană. Comentatorul Financial Times, Robert Armstrong, a creat termenul „TACO trade” – „Trump Always Chickens Out” (Trump întotdeauna dă înapoi) pentru a sublinia acest aspect. Deși se aștepta să fie pe aceeași lungime de undă cu Benjamin Netanyahu, Trump a realizat că prelungirea conflictului din Gaza este vitală pentru cariera politică a lui Netanyahu, similar cu situația din Ucraina pentru Putin. Ambiția lui Trump de a încheia un acord nuclear cu Iranul contravine planurilor Israelului de a distruge reactoarele militare ale Republicii Islamice.
Liderii puternici urmăresc propriile versiuni ale interesului național, care adesea nu se aliniază cu aspirațiile președinților americani. După ce Trump a încercat să-i umilească pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe președintele sud-african Cyril Ramaphosa, atracția Casei Albe a început să scadă. Trump s-a lăudat că relațiile sale cu Putin și Xi Jinping vor rezolva problemele geopolitice, însă iluziile sale nu sunt unice. Președinți anteriori, precum George W. Bush și Barack Obama, au avut și ei așteptări nerealiste în relația cu Rusia.
În general, președinții secolului XXI s-au comportat ca oameni ai destinului. Bush, de exemplu, a fost forțat să acționeze ca polițistul mondial după atacurile din 11 septembrie 2001, iar Obama a căutat un „nou început” în relațiile cu lumea musulmană. Joe Biden a declarat că „America s-a întors” după mandatul lui Trump, dar patru ani mai târziu, America, în special viziunea sa internaționalistă, a dispărut din nou.
Populismul „America First” al lui Trump se bazează pe ideea că SUA au fost jefuite, ignorând faptul că alianțele și modelarea capitalismului global au făcut din America cea mai puternică națiune din istorie. Acționând ca un om puternic căruia toată lumea trebuie să-i asculte, Trump risipeste această moștenire și slăbește puterea soft a SUA, adică abilitatea de a convinge, prin beligeranța sa.
Primele luni ale președinției lui Trump, cu amenințările tarifare și distrugerea programelor globale de ajutor umanitar, arată că și restul lumii are un cuvânt de spus în ceea ce se întâmplă pe scena internațională. Liderii din China, Rusia, Israel, Europa și Canada au ajuns la concluzia că Trump nu este atât de puternic pe cât crede, că nu există un preț pentru a-l sfida și că politica lor internă le impune să reziste.
