Franța desființează „datoria conjugală”
Franța va introduce în lege abolirea așa-numitelor „drepturi conjugale”, care definesc căsătoria ca o obligație de a avea relații sexuale. Un proiect de lege aprobat în Adunarea Națională adaugă o clauză în codul civil al Franței pentru a clarifica faptul că „comunitatea de conviețuire” nu implică o „obligație de a avea relații sexuale”.
Proiectul de lege va împiedica, de asemenea, utilizarea lipsei relațiilor sexuale ca argument în divorțurile bazate pe culpă. Deși este puțin probabil să aibă un impact major în instanțe, susținătorii proiectului speră că legea va contribui la descurajarea violului conjugal. Deputata Marie-Charlotte Garin din Partidul Verzilor a declarat că „permițând persistența unui astfel de drept sau a unei astfel de obligații, ne dăm în mod colectiv aprobarea pentru un sistem de dominație din partea soțului asupra soției”. Ea a adăugat că „căsătoria nu poate fi o bulă în care consimțământul la sex este considerat definitiv și pe viață”.
Legea va elimina o ambiguitate care a persistat în ciuda faptului că nu există nicio mențiune explicită a „obligației conjugale” în niciun text legal. Codul civil francez definește în prezent îndatoririle căsătoriei ca fiind „respect, fidelitate, sprijin și asistență” și afirmă că cuplurile se angajează într-o „comunitate de trai”. Nu există nicio mențiune a „drepturilor conjugale” – adică sexuale – în aceste texte. Această noțiune își are originile în dreptul bisericesc medieval.
Judecătorii din procesele de divorț moderne au interpretat de-a lungul timpului conceptul de „comunitate de viață” pentru a include relațiile sexuale. Într-un caz celebru din 2019, o femeie a fost găsită vinovată de respingerea relațiilor sexuale cu soțul ei timp de mai mulți ani, iar acestuia i s-a acordat un divorț „bazat pe vină”. Totuși, femeia a făcut apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a condamnat Franța pentru că a permis refuzul relațiilor sexuale ca motiv pentru un divorț bazat pe culpă. Această decizie a fost salutată ca un progres important de către activistele feministe.
Decizia CEDO a făcut imposibil ca un judecător francez să ia o decizie similară într-un divorț, motiv pentru care noua lege este concepută în principal ca o clarificare, fiind puțin probabil să aibă un impact major asupra instanțelor. Activiștii subliniază că noțiunea că soțiile au „datoria” de a consimți la relații sexuale cu soții lor persistă în anumite părți ale societății și trebuie confruntată.
Un proces emblematic din 2024, în care Gisèle Pelicot, drogată și inconștientă, a fost violată repetat de bărbați invitați de soțul ei, reflectă gravitatea acestei probleme. Mai mulți inculpați au declarat că au presupus că femeia și-a dat consimțământul, bazându-se pe ceea ce le spusese soțul ei.
În Franța, ca în majoritatea celorlalte țări, violul conjugal este acum pedepsit prin lege. Până în 1990, bărbații puteau argumenta că mariajul implica consimțământul la relații conjugale. Din noiembrie anul trecut, definiția legală a violului în Franța a fost extinsă pentru a include noțiunea de lipsă de consimțământ. Anterior, violul era definit ca un act sexual săvârșit cu „violență, constrângere, amenințare sau surpriză”. Acum, violul este considerat orice act în care nu există un consimțământ „informat, specific, anterior și revocabil”, iar tăcerea sau absența reacției nu implică consimțământ.
