Fost lider al Ministerului Investițiilor, pus sub acuzare de DNA Constanța
Judecătorii de la Curtea de Apel București au anunțat finalizarea cercetărilor în dosarul în care procurorii DNA Constanța l-au deferit justiției pe Dragoș Adrian Iorga, fost director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea București-Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Curtea de Apel București se va pronunța în acest dosar la data de 16 aprilie 2026, iar decizia va fi definitivă.
Dragoș Adrian Iorga a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul București la 3,6 ani de închisoare cu executare, însă a contestat decizia la Curtea de Apel București. Conform procurorilor DNA Constanța, la începutul anului 2021, Iorga ar fi „ajutat” două persoane, prin remiterea nelegală a subiectelor și a răspunsurilor corecte, să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București-Ilfov. În schimbul acestor „servicii”, inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la finalizarea proiectului, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.
Conform „înțelegerii”, între martie 2021 și octombrie 2023, Iorga ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei. Tribunalul București a constatat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului și a decis condamnarea acestuia la trei ani și trei luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, precum și la nouă luni de închisoare pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în formă continuată. Instanța a contopit pedepsele principale și a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de trei ani și șase luni de închisoare, ce se va executa în regim de detenție.
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel București. Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu afectează principiul prezumției de nevinovăție.
