Fetele de la Farul Constanța au adus acasă un punct valoros din Miercurea Ciuc
Alb-albastrele își mențin avansul consistent din clasamentul Superligii, după egalul înregistrat miercuri, pe terenul celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
După pauza datorată meciurilor naționalei României, Farul Constanța a reluat miercuri lupta pentru un nou titlu de campioană în Superliga feminină de fotbal. Echipa pregătită de Raluca Sârghe-Simes a jucat în fieful deținătoarei Cupei României, AFK Csikszereda, în etapa a 3-a din play-off.
Liderul clasamentului a reușit să smulgă un rezultat de egalitate, 1-1, chiar dacă a făcut deplasarea fără mai multe jucătoare de bază, printre care Dimitra Ivanova, Adriana Istrate, Estelle Gnaly și Angelina Geambazu.
Gazdele au controlat partida în multe momente și au avut marile ocazii ale primei reprize, dar nu au reușit să înscrie până la pauză, nimerind bara în două rânduri, astfel că s-a intrat la vestiare la egalitate, 0-0.
La reluare, tabela de marcaj a fost deblocată de jucătoarea Farului, Ana Maria Stanciu, care a înscris însă în proprie poartă, în minutul 53, deviind o minge trimisă la colțul scurt dintr-un corner. Alb-albastrele au replicat, iar Ioana Stancu a restabilit egalitatea în minutul 70, cu o execuție de finețe. Până la ultimul fluier, niciuna dintre cele două formații nu a reușit să puncteze.
Astfel, campioanele își păstrează avansul de 6 puncte din fruntea clasamentului, chiar dacă au și un meci mai puțin disputat față de ocupanta poziției secunde, FCS Feminin Politehnica Timișoara.
Au jucat pentru Farul: Onyango – Mihăescu, Bratu, Stanciu, Bogos – Boycheva, Botojel, Cristea (46 Stancu) – Bălăceanu, Pânzariu (86 Croitoru), Chiper (67 Mango).
În celălalt meci din această etapă, FCS Feminin Politehnica Timișoara s-a impus cu 4-0 în deplasarea de la U Olimpia Cluj.
Clasament: 1. Farul Constanța 39p (2m), 2. FCS Feminin Politehnica Timișoara 33p (3m), 3. U Olimpia Cluj 32p (2m), 4. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
