Examinarea adâncă a justiției iraniene: Crima dublă din Teheran și indignarea crescândă față de brutalitatea sistemului
Sistemul judiciar politizat din Iran joacă un rol central în nemulțumirea publică față de elita clericală a Republicii Islamice. În ultimele luni, mulți dintre apropiații liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, au avut o moarte violentă. Uciderea a doi judecători proeminenți la începutul acestui an a atras mai puțină atenție comparativ cu asasinările de către Israel a unor comandanți de rang înalt. Aceste crime au scos la iveală o cauză majoră a nemulțumirii crescânde a populației din Iran.
Pe 18 ianuarie, Farshad Assadi, un angajat junior al Palatului de Justiție din Teheran, a împușcat mortal doi judecători de rang înalt: Mohammad Moghiseh și Ali Razini, ambii clerici șiiți. Un al treilea judecător, Hossein-Ali Nayeri, a murit pe 3 aprilie, iar justiția a declarat că acesta a decedat din cauza unor probleme de sănătate, deși atacurile inițiale indicau că Nayeri era a treia țintă. Speculațiile cu privire la motivele lui Assadi variază, de la teorii politice la frustrări legate de salariul său. Assadi s-a sinucis înainte de a putea fi arestat, lăsând întrebări fără răspuns.
Justiția brutală și violentă a devenit un simbol al putreziciunii sistemului de guvernare din Iran. În urma asasinării celor doi judecători, mulți iranieni pe rețelele sociale, precum Instagram și X, l-au lăudat pe Assadi sub hashtag-ul „eroicul chelner de ceai”. Khamenei a prezidat funeraliile celor doi judecători, dar mulți iranieni și-au exprimat amintiri diferite, criticând lipsa de profesionalism a unei clase judiciare corupte care emite hotărâri arbitrare.
Atena Daemi, activistă pentru drepturile civile, a fost judecată într-o audiere de 15 minute convocată de Moghiseh în 2015. Acesta i-a pronunțat o pedeapsă de 14 ani de închisoare, calificând-o drept „prostituată”. Moghiseh și Razini au avut un rol semnificativ în execuțiile în masă ale prizonierilor politici din 1988 și în procesele disidenților. Moghiseh a condamnat-o pe avocata pentru drepturile omului Nasrin Sotoudeh la șapte ani de închisoare în 2018.
Reacția publicului la moartea judecătorilor a fost viscerală. Un utilizator iranian de X a afirmat că „îi urăște pe toți cei care nu sunt mulțumiți de eliminarea lui Moghiseh”. De asemenea, o altă utilizatoare a exprimat bucuria față de moartea oricărui judecător care devine o „mașină de ucis” a Republicii Islamice. Deși unii au cerut calm, reacția populară a subliniat frustrarea generală față de sistemul judiciar.
Filmului „Semințele smochinului sacru”, câștigător al Premiului Special la Cannes în 2024, se concentrează pe povestea unui judecător corupt, simbolizând maladiile naționale. Iranul s-a clasat pe locul 151 în Indicele de Percepție a Corupției 2024 al Transparency International, ceea ce reflectă opinia publică negativă asupra guvernării și aplicării legii.
Atieh Babakhani, profesor asistent de drept, a subliniat că sistemul judiciar iranian nu este independent din punct de vedere politic. Ea a menționat că acțiunile judecătorilor încalcă flagrant legea, inclusiv articolele din Constituție care protejează demnitatea și onoarea persoanelor reținute.
Arbitraritatea autorităților judiciare este evidentă în modul în care au tratat persoanele cu dublă cetățenie și jurnaliștii arestați. Iason Athanasiadis, un jurnalist greco-britanic, a fost reținut în 2009, iar acuzațiile împotriva lui nu au fost niciodată făcute publice. Ana Diamond, cercetătoare la Universitatea Oxford, a fost închisă între 2014 și 2018, iar procurorul ei a fost Ebrahim Raisi, fostul președinte al Iranului.
Diamond a descris experiența ei ca fiind plină de cruzime, comparând-o cu procesele spectacol din era sovietică. Practicile judiciare includ interogatorii prelungite în izolare și amenințări cu moartea. Milad Poureisa, un activist student, a fost condamnat la șase ani și trei luni de închisoare pentru proteste, fără a avea dreptul de apel, ceea ce ilustrează modul în care justiția iraniană funcționează.
Aceste circumstanțe explică de ce mulți iranieni au fost dispuși să-l laude pe „eroicul chelner de ceai”.
