Eforie își revitalizează arterele: Primăria a obținut un credit de peste 20 de milioane de lei pentru modernizare
Consilierii locali din Eforie au aprobat, în ședința din ziua de vineri, contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de peste 20 de milioane de lei, destinată modernizării infrastructurii rutiere din oraș. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi și vizează un amplu proiect de reabilitare a străzilor, atât în Eforie Nord, cât și în Eforie Sud.
Finanțarea în valoare de 22.000.000 de lei are ca scop asigurarea fondurilor necesare implementării obiectivului de interes public local „Reabilitare străzi în orașul Eforie Nord”, pe o lungime de aproximativ 18,05 km. Proiectul vizează îmbunătățirea mobilității urbane și va contribui la creșterea siguranței rutiere și pietonale. Finanțarea va avea o maturitate de maxim 12 ani.
Documentația tehnico-economică a proiectului de investiții, faza studiului de fezabilitate și a principalilor indicatori tehnico-economici, a fost aprobată de Consiliul Local Eforie pe 30 ianuarie 2026. Valoarea totală a investiției este de 54.118.644,17 lei, din care C+M este de 48.351.992,04 lei. Proiectul vizează refacerea a 30 de străzi.
Străzile propuse spre reabilitare în cadrul acestui proiect deservesc direct agenți economici (investiții private) și locuințe private rezidențiale. Străzile sunt de categoria III și IV, cu două benzi de circulație, având partea carosabilă degradată, încadrată sau nu de trotuare pietonale pe ambele părți sau pe o singură parte, aflate în diverse stadii de degradare. În plus, starea trotuarelor pe unele sectoare este necorespunzătoare, necesitând lucrări de refacere sau reparații atât a bordurilor de delimitare, cât și a stratului de uzură din pavelele de beton.
Proiectul prevede reabilitarea mai multor străzi atât din Eforie Nord, cât și din Eforie Sud, după cum urmează:
- Eforie Sud: străzile Ion Movilă, Ioan Vodă cel Cumplit, A.I. Cuza, Petru Rareș, Eternității Lot 3, Horia, Carmen Sylva, Mărăști, Negru Vodă, Doctor Cantacuzino, Mihai Viteazu, Republicii.
- Eforie Nord: străzile Decebal, Călugăreni, Tisei, B.P. Hașdeu, Crișului, Bucegi, Al. Lăpușneanu, Spiru Haret și prelungirea Spiru Haret, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Bogdan Vodă, Transilvaniei, George Coșbuc, Gheorghe Doja, Mărășești, Armand Călinescu și Diamant.
Durata de realizare a proiectului este de 36 luni, din care 27 de luni sunt alocate lucrărilor de construcții. Astfel de credite bancare sau împrumuturi de la Trezoreria Statului au devenit o practică pentru tot mai multe localități din județul Constanța. Banii sunt folosiți pentru finanțarea proiectelor de investiții, cât și pentru infrastructura locală. Recent, primăria orașului Năvodari a inițiat procedurile pentru contractarea unui credit bancar în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, tot pentru susținerea proiectelor de investiții și acoperirii cheltuielilor de capital.
