Cedarea de teritorii, un subiect interzis după Al Doilea Război Mondial
După Al Doilea Război Mondial, cedarea de teritorii a devenit un subiect tabu, iar Rusia își propune acum să readucă această practică în prim-plan, în contextul negocierilor de pace privind invazia sa în Ucraina. O întrebare frecventă în aceste negocieri este dacă Ucraina ar trebui să renunțe la teritorii ca parte a unui acord. Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, a sugerat că o astfel de cedare ar fi inevitabilă, având în vedere că Ucraina se află într-o poziție slabă, în opinia sa.
În timpul unei vizite recente a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, Trump a afirmat că nu există nicio posibilitate de a recupera Crimeea, ocupată de Rusia din 2014. Această abordare se aliniază cu declarațiile oficialilor ruși, inclusiv ministrului de externe Serghei Lavrov, care a subliniat că istoria oferă exemple de acorduri de pace care au modificat granițele.
Tabuul cedării teritoriale
Achiziția de teritorii prin război a fost, însă, un tabu de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și de la înființarea Organizației Națiunilor Unite. Deși au existat conflicte militare, nu există exemple evidente în care o țară membră a ONU să fi cedat un teritoriu recunoscut și independent unei alte țări membre a ONU în urma unui război sau a unei invazii.
Schimbări teritoriale înainte de 1945
Până la începutul secolului al XX-lea, concesiile teritoriale erau norma după războaie, susținute de narațiuni despre drepturi ereditare și civilizații superioare. De exemplu, Tratatul de la Guadeloupe-Hidalgo a forțat Mexicul să cedeze 55% din teritoriul său în urma războiului mexican-american. Academicienii de la Yale, Oona Hathaway și Scott Shapiro, explică faptul că înainte de primul război mondial, schimbarea frontierelor era un mijloc recunoscut legal prin care statele rezolvau disputele.
Schimbări masive după Al Doilea Război Mondial
După Al Doilea Război Mondial, liderul sovietic Iosif Stalin a mutat granițele Poloniei și a înghițit porțiuni din estul Poloniei. Uniunea Sovietică a păstrat regiunile pe care le-a absorbit în urma Pactului de neagresiune nazist-sovietic din 1939, inclusiv statele baltice și părți din Finlanda. Aceste schimbări au fost acceptate de marile puteri la conferințele de la Yalta și Potsdam.
În spiritul epocii, era necesară o abordare care să pună capăt războaielor de cucerire, ceea ce a fost exprimat în articolul 2 din Carta ONU, care interzice utilizarea forței împotriva integrității teritoriale a statelor. Acest principiu a fost consolidat ulterior în Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate al ONU, care stipulează că achiziționarea de teritorii nu poate fi acceptată.
Exemple de cuceriri teritoriale acceptate
Singurele cuceriri teritoriale acceptate după 1945 au fost în mare parte cazuri de țări nou independente care au preluat enclave de la puterile coloniale, cum ar fi India care a preluat Goa de la Portugalia. Însă alte confiscări, cum ar fi anexarea Saharei Occidentale de către Maroc, au fost respinse de comunitatea internațională.
Rusia și invazia Ucrainei
Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, cea mai flagrantă încercare de a cuceri un teritoriu independent a fost invazia Kuweitului de către Saddam Hussein, care a fost respinsă de o forță sancționată de ONU. După 2014, anexarea Crimeei de către Rusia a fost respinsă de majoritatea membrilor ONU, deși reacția internațională s-a atenuat în timp.
Declarațiile lui Trump despre posibile achiziții teritoriale au slăbit și mai mult încrederea în opoziția față de cucerirea teritorială. Politologul Tanisha Fazal avertizează că norma împotriva cuceririi teritoriale riscă să sufere o „moarte cu o mie de tăieturi” și că acceptarea Rusiei de a păstra părți din Ucraina ar putea avea consecințe grave.
Perspective asupra păcii durabile
Unii comentatori sugerează o soluție provizorie în care Rusia ar păstra controlul asupra teritoriilor ocupate, fără ca Ucraina să le cedeze oficial. Aceasta ar putea fi considerată o recunoaștere de facto a anexării, dar ar implica acceptarea unui nou status quo, ceea ce nu este dorit de Ucraina.
Ucraina este dispusă să accepte un armistițiu provizoriu, dar integritatea sa teritorială trebuie să fie pe deplin susținută, iar invazia Rusiei să rămână considerată ilegală. Aceasta include menținerea sancțiunilor economice, solicitarea de responsabilitate pentru crimele de război și returnarea proprietăților furate. Ucraina trebuie, de asemenea, să primească sprijin pentru a se apăra împotriva unui nou atac rus.
