Destinul cutremurător al tânărului descoperit: furat de la părinți la naștere și vândut de o rețea clandestină de adopții
Povestea unui tânăr din Cipru, care a crezut că a fost adoptat legal din Georgia, ia o întorsătură dramatică odată cu descoperirea adevărului despre originile sale. Panagiotis Souroukli, în vârstă de 22 de ani, a aflat că a fost victima unei rețele de trafic de persoane care opera în Georgia. În timpul căutărilor sale, el a descoperit că documentele sale de adopție erau false și că a fost declarat mort după naștere, înainte de a fi vândut.
După ce a început să caute informații despre familia sa biologică, Panagiotis a călătorit în orașul Kutaisi, Georgia, unde a întâlnit-o pe Maia, reprezentanta organizației Vedzeb, care îl ajută în căutările sale. Maia a confirmat că au schimbat informații aproape zilnic în ultimele trei ani și că, în sfârșit, au reușit să se întâlnească.
La aeroportul din Kutaisi, Panagiotis a împărtășit descoperirile sale cu Maia, explicând că, inițial, a crezut că a fost adoptat legal și că ar putea avea frați. Totuși, după ce a prezentat documentele ambasadei Georgiei din Cipru, a aflat că acestea erau false, ceea ce l-a condus la concluzia că a fost victima unei rețele de adopții ilegale.
Scandalul adopțiilor din Georgia, care a început să fie publicizat, are rădăcini adânci, datând din perioada sovietică. Tamuna Museridze, fondatoarea organizației Vedzeb, a subliniat că implicarea autorităților este evidentă, deoarece vânzarea bebelușilor în străinătate a fost posibilă doar cu ajutorul unor persoane din poziții înalte.
ONG-ul Vedzeb estimează că cel puțin 100.000 de copii au fost declarați morți în spitalele georgiene și ulterior vânduți pentru adopție. Tamuna a relatat că directorii spitalelor le spuneau mamelor că bebelușii nu se simt bine și că sunt trimiși în alt spital, pentru ca, ulterior, să fie informați că au fost îngropați.
În căutările sale, Panagiotis a întâlnit-o pe Liana Sitchinava, verișoara bunicilor săi, care a confirmat că un test ADN a arătat legătura de rudenie. Aceasta întâlnire a adus o rază de speranță pentru Panagiotis, care își dorește să își găsească părinții biologici. Deși a fost dezamăgit că nu a găsit informații despre o rudă care ar putea fi mama lui, el continuă să spere că probele ADN pe care le colectează îl vor conduce la rădăcinile sale.
