Descoperiri șocante pe plajele din Năvodari
Controalele pe litoralul din zona Năvodari continuă, iar recent, au fost descoperite instalații subterane ilegale. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe rețelele de socializare că au fost identificate fose septice îngropate în nisip, după ce anterior au fost găsite și rezervoare de gaz.
Inspectorii ABA Dobrogea-Litoral, împreună cu specialiștii ISU Dobrogea și echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Constanța, au descoperit aceste instalații ilegale. „Din fericire, nu au mai fost identificate rezervoare de gaz. Toate instalațiile lăsate ilegal în urmă de operatorii economici sunt fose septice îngropate în nisip. Vorbim deja de trei fose identificate astăzi care fuseseră îngropate pe plajele din Năvodari și trei identificate pe plaja Margona. Deja o parte din ele au fost scoase de echipele de intervenție. Urmează să fie luate măsuri pentru toate aceste situații. Așa arată un domeniu care a fost tratat ca vestul sălbatic. Nu vom accepta asta pe viitor. În toate cazurile operatorii economici vor suporta consecințele legale. Legea e lege pentru toți”, a declarat ministrul Buzoianu.
Acțiunile de control și verificare vor continua în zilele următoare pe plajele din Năvodari.
