De la repatrierile din 1947 la „evacuările” din zilele noastre
În luna octombrie a anului 1947, peste 78.000 de ucraineni au fost deportați cu forța din vestul Ucrainei în Siberia și Kazahstan. Astăzi, Rusia utilizează din nou deportarea ca armă — doar că în locul trenurilor sunt acum avioane și autobuze, iar în locul ordinelor lui Stalin sunt „programe sociale” și pașapoarte false.
Operațiunea „Zahid”
Ziua de 21 octombrie 1947 a marcat ultima zi petrecută de mii de familii din vestul Ucrainei în casele lor. În acea zi, ordinele secrete ale autorităților sovietice au fost puse în aplicare, iar peste 78.000 de persoane – membri ai familiilor insurgenților, participanți la OUN-UPA (Organizația Naționaliștilor Ucraineni – Armata Insurecțională Ucraineană) sau suspectați de simpatii față de mișcarea naționalistă – au fost deportați în zone îndepărtate din Siberia și Kazahstan. Această acțiune punitivă, denumită Operațiunea „Zahid”, a fost una dintre cele mai masive deportări efectuate de autoritățile sovietice în Ucraina de Vest.
Pregătirea și desfășurarea operațiunii
Operațiunea „Zahid” a fost pregătită în mare secret, iar listele cu familiile persoanelor „nesigure” au fost întocmite în organele centrale și regionale ale MGB și KGB. În septembrie 1947, Consiliul de Miniștri al URSS a emis o hotărâre privind expulzarea membrilor familiilor OUN din regiunile vestice ale URSS. Secretarii comitetelor de raion și șefii organelor de securitate au primit instrucțiuni cu doar câteva zile înainte sau chiar în timpul desfășurării operațiunii. Obiectivul principal al acțiunii era eliminarea „bazei sociale” a mișcării de rezistență, reducând la tăcere persoanele care ar fi putut susține UPA.
Operațiunea a început la miezul nopții, pe 21 octombrie. Autoritățile și trupele interne au preluat simultan casele din multe localități, iar oamenii au fost obligați să se prezinte la punctele de adunare cu bagaje minime. Mulți nu au avut ocazia să-și ia rămas bun de la rude sau să-și strângă lucrurile. În decurs de 24 de ore, aproape toată populația vizată din vestul Ucrainei a fost deportată. Conform datelor oficiale, au fost deportate 26.332 de familii, adică 77.291 de persoane, incluzând 18.866 de bărbați, 35.152 de femei și 22.174 de copii.
Deportarea nu a fost lipsită de pierderi umane, unii oameni murind din cauza condițiilor dure de transport.
Paralela cu situația actuală din Ucraina
Politica de ocupație din prezent este o continuare a aceleași logici a violenței imperiale din anii 1940, având ca scop distrugerea identității naționale și eliminarea prezenței ucrainene pe propriul teritoriu. De data aceasta, însă, deportările se desfășoară prin autobuze și avioane, sub pretextul „programelor de relocare”.
În prezent, cea mai gravă situație umanitară se înregistrează în regiunea Herson și în regiunea Zaporojie, unde ocupanții ruși aplică politici dure de genocid, vizând schimbarea completă a compoziției etnice a acestor regiuni. Există mai multe mecanisme de deportare, inclusiv „expulzarea” persoanelor care refuză să accepte cetățenia rusă, acestea fiind declarate „străini” pe propriul teritoriu. Aceste expulzări sunt ilegale și se preconizează că persoanele respective vor fi scoase din zonele ocupate.
Un alt mecanism este „relocarea voluntară”, prin care ocupanții propun locuitorilor să se mute în regiuni îndepărtate ale Rusiei, ceea ce constituie în realitate un instrument de dispersare a populației ucrainene. Cei mai mulți ucraineni nu sunt de acord cu aceste programe, iar Kremlinul s-a orientat către expulzarea forțată a cetățenilor pro-ucraineni care refuză să participe la alegeri sau să obțină pașapoarte rusești.
Moscova populatează teritoriile ocupate cu „oameni săi”, nu doar ruși, ci și locuitori din alte regiuni ale Federației Ruse, inclusiv din Caucaz. Bunurile ucrainenilor care au părăsit locuințele după 2022 sunt confiscate ilegal și transferate noilor veniți în orașe precum Melitopol și Henicesk.
