Creierul se adaptează și își consumă resursele în timpul maratonului, pentru a face față provocărilor extreme
Un maraton nu solicită doar mușchii și inima, ci și creierul. Potrivit unui studiu recent, în timpul efortului fizic extrem, creierul începe să consume o parte din structura sa pentru a obține energie. Mai exact, folosește mielina, un strat gras care învelește și protejează conexiunile dintre celulele nervoase, ca sursă alternativă de „combustibil”. Cercetătorii au observat scăderi semnificative ale acestei substanțe la alergători, la doar două zile după cursă.
Alergarea la maraton este considerată o activitate ideală pentru menținerea formei fizice, dar poate avea un impact puternic asupra organismului, afectând rinichii, provocând probleme digestive, crescând riscul de insuficiență cardiacă și ducând la leziuni ale sistemului musculo-scheletic. De asemenea, se știe că primul maratonist din istorie, soldatul grec Pheidippides, ar fi murit imediat după finalizarea cursei.
Un nou studiu sugerează că maratoanele afectează și creierul, determinându-l să își consume propriile rezerve pentru a compensa lipsa de combustibil din timpul efortului intens. Cercetarea, publicată pe 24 martie în revista Nature Metabolism, a observat o scădere a unui biomarker esențial al mielinei la alergătorii de maraton imediat după cursă. Autorii studiului susțin că acest lucru sugerează că, în condiții extreme, creierul recurge la mielină ca sursă de energie.
Vestea bună este că aceste efecte par să fie reversibile. După ce organismul epuizează sursa principală de energie, glucoza, acesta apelează la rezervele alternative, metabolizând grăsimile. Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului, ceea ce înseamnă că poate suferi rapid daune dacă rămâne fără „combustibil”.
Pentru a identifica sursele de energie de rezervă ale creierului, echipa de cercetători a efectuat scanări ale creierului a 10 alergători cu 48 de ore înainte de maraton și din nou la două zile, două săptămâni și două luni după cursă. Au folosit imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) pentru a detecta moleculele de apă prinse între straturile de mielină. Rezultatele au arătat că, la două zile după cursă, semnalele IRM din 12 regiuni ale creierului erau reduse comparativ cu cele de dinainte de maraton, în unele cazuri, cu până la 28%. Modificările la nivelul general al mielinei nu au fost statistic semnificative, sugerând că efectele sunt localizate în zone specifice.
Zonele în care au fost observate cele mai mari modificări sunt cele implicate în controlul motor și în reglarea emoțiilor, reflectând efortul fizic și psihic depus de creier pentru a duce la capăt un maraton. La două luni după cursă, toate măsurătorile mielinei au revenit la valorile de bază.
Studiul oferă dovezi solide că, după un maraton, nevoile metabolice ale creierului cresc, iar „combustibilul” stocat în mielină este consumat mai rapid decât în mod normal, ceea ce poate duce la micșorarea volumului cerebral. Totuși, aceste descoperiri nu indică faptul că alergătorii ar trebui să evite maratoanele. Dimensiunea redusă a eșantionului necesită studii suplimentare pentru a trasa concluzii clare privind efectele maratoanelor asupra creierului.
Este important de menționat că efectele limitate asupra nivelului general de mielină indică nevoia de cercetări mai detaliate. Aceste efecte ar putea implica riscuri crescute pentru anumite categorii de sportivi, cum ar fi persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), unde moleculele metabolice produse de mielină sunt deja reduse, iar exercițiile fizice excesive ar putea agrava problema. Pentru confirmarea acestei ipoteze va fi nevoie de cercetări suplimentare.
