Conflictul Israel-Iran: O privire asupra unui posibil model de război ce stimulează răspândirea armelor nucleare
Conflictul dintre Israel și Iran reprezintă o criză semnificativă în Orientul Mijlociu, marcând un nou capitol periculos în rivalitățile puterilor nucleare, cu potențialul de a remodela riscurile de proliferare la nivel mondial pentru deceniile următoare. Acesta a început cu atacurile israeliene asupra instalațiilor nucleare iraniene pe 13 iunie, transformându-se într-un război care reprezintă un nou prag de conflict, în care o putere nucleară folosește forța pentru a împiedica un inamic pe punctul de a se nucleariza.
În timp ce rachetele continuă să cadă asupra Teheranului și Tel Avivului, cu sute de morți în Iran și cel puțin 24 de morți în Israel, comunitatea internațională observă prăbușirea regulilor tradiționale de descurajare. Spre deosebire de rivalitățile nucleare tradiționale, cum ar fi India și Pakistan, în care ambele părți dețin arsenale declarate, această dinamică creează o spirală de escaladare instabilă. Iranul consideră că nu poate descuraja agresiunea israeliană fără arme nucleare, iar fiecare pas spre dobândirea acestora invită la atacuri israeliene mai agresive.
Israelul nu poate elimina cunoștințele nucleare ale Iranului prin mijloace militare, având doar capacitatea de a le întârzie, ceea ce nu face decât să întărească determinarea Iranului de a obține disuasiunea nucleară. Nimeni dintre cele două părți nu poate face un pas înapoi fără a accepta un rezultat intolerabil: pentru Israel, un Iran mai hotărât să devină o națiune nucleară; pentru Iran, riscul unei schimbări de regim.
Precedentul atacului preventiv
Atacul israelian a fost numit de oficialii iranieni „o declarație de război”, promițând că instalațiile nucleare distruse „vor fi reconstruite”. Israelul a avertizat că campania sa va continua „atâtea zile cât va fi necesar”. Negocierile nucleare dintre SUA și Iran au fost anulate, iar Teheranul a respins dialogul ca fiind „lipsit de sens”. Aceasta sugerează că fereastra diplomației a fost închisă.
Loviturile israeliene marchează o evoluție periculoasă a normelor internaționale privind războiul preventiv. Acest tip de atacuri vizează amenințări viitoare, în contrast cu atacurile preventive tradiționale care răspund unor amenințări iminente. Israelul susține că Iranul ar putea asambla rapid până la 15 bombe nucleare, dar directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a avertizat că un atac israelian ar putea consolida ambițiile nucleare ale Iranului, determinând posibil retragerea din Tratatul de neproliferare nucleară. Pe 16 iunie, Iranul a anunțat intenția de a părăsi tratatul din 1968.
Deciziile Israelului de a ataca se bazează pe erodarea normelor juridice internaționale, asemănătoare cu acțiunile militare ale Statelor Unite în Afganistan și Irak. Acest mediu permisiv a creat atât oportunitatea, cât și justificarea pentru atacuri asupra Iranului, un lucru pe care prim-ministrul Benjamin Netanyahu îl urmărește de zeci de ani.
De la lovituri la conflagrație regională
Atacul inițial al Israelului a dus rapid la escaladarea ostilităților. Iranul a ripostat cu sute de drone și rachete, iar ambele țări au început să schimbe lovituri asupra infrastructurii energetice și zonelor civile. Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat luptei, lansând rachete spre Tel Aviv. Această degradare a „axei de rezistență” a Iranului modifică calculele strategice, iar Iranul devine mai expus atacurilor israeliene.
Aceasta creează o dinamică numită „capcana angajamentului”, în care ambele părți se confruntă cu escaladarea costurilor, dar nu pot da înapoi. Israelul ar putea accelera nuclearizarea Iranului prin atacurile sale, dar a da înapoi ar însemna acceptarea unui Iran nuclear. Promisiunea lui Netanyahu că loviturile actuale nu sunt „nimic în comparație cu ceea ce vor simți în zilele următoare” subliniază rapiditatea cu care escaladează conflictul.
Implicații globale
Răspunsul internațional a normalizat agresiunea împotriva instalațiilor nucleare, cu lideri europeni apelând la „maximă reținere”, dar fără a condamna atacurile israeliene. Rusia și China au condamnat atacurile, dar nu au luat măsuri concrete, iar Consiliul de Securitate al ONU a emis doar declarații de „îngrijorare”. Această normalizare stabilește un precedent periculos, care amenință să desființeze decenii de guvernanță nucleară bazată pe descurajare.
Atacurile preventive reușite în Israel ar putea stimula acțiuni similare în alte regiuni, erodând eforturile diplomatice de neproliferare. În cazul în care Iranul se nuclearizează rapid, alte state, precum Arabia Saudită, ar putea fi încurajate să își urmărească propriile capacități nucleare. Această dinamică riscă să transforme arhitectura guvernanței nucleare, lăsând lumea într-un viitor instabil, definit de cicluri de atacuri preventive și proliferare nucleară accelerată.
