Cardinalul ghanez care ar putea scrie istorie ca primul papă african
Africanii speră ca următorul lider al Bisericii Catolice să fie un papă de culoare, primul din istoria modernă, care să continue munca papei Francisc pentru susținerea țărilor în curs de dezvoltare. Pe lista scurtă a potențialilor succesor se află cardinalul ghanez Peter Turkson, considerat unul dintre cei mai influenți lideri ai Bisericii Catolice din Africa.
Născut într-o familie modestă, clericul în vârstă de 76 de ani a fost prima figură religioasă din Africa de Vest care a devenit cardinal, o decizie luată în 2003 de Ioan Paul al II-lea. El este în prezent cancelarul a două academii pontificale, cea de Științe și cea de Științe Sociale. Chiar înainte de demisia surpriză a lui Benedict al XVI-lea în 2013, cardinalul Turkson era deja considerat candidatul favorit al Africii pentru tronul Bazilicii Sfântul Petru, deși nu a existat niciodată un papă de culoare în istoria Bisericii.
„Nu aș vrea să fiu primul papă de culoare”, a mărturisit el într-un interviu acordat în 2010. Posibilitatea alegerii sale reflectă schimbarea demografică a Bisericii, care este în scădere în Europa, dar crește cel mai rapid în Africa.
Cum a devenit Peter Turkson o figură religioasă proeminentă a Vaticanului
Născut în orașul minier Nsuta-Wassa din sudul Ghanei, Turkson este al patrulea din zece copii. Mama sa, o metodistă, vindea legume, iar tatăl său, un catolic, era tâmplar. Hirotonit preot în 1975, a părăsit Ghana pentru a studia la Roma și New York. În 1992, Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Cape Coast, o dieceză de aproximativ 300.000 de credincioși care a crescut sub conducerea sa. În 2003, a devenit cardinal.
În Ghana, în 2008, a jucat rolul de mediator în urma unor alegeri cu rezultate strânse care amenințau să degenereze în violență. Un an mai târziu, a fost ales de Benedict al XVI-lea să joace un rol-cheie în cadrul unei adunări speciale privind Africa, care a abordat probleme precum reconcilierea, sărăcia, SIDA, exodul creierelor și vrăjitoria. În 2009, Benedict al XVI-lea i-a cerut din nou să prezideze Consiliul Pontifical pentru Justiție și Pace, care se ocupă de justiția socială și drepturile omului.
Ca parte a unei reforme a Curiei Romane, în 2016, Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Turkson în conducerea unui nou minister, dicasterul pentru serviciul dezvoltării umane integrale, care a fuzionat Consiliul Pontifical pentru Justiție și Pace cu alte trei. Turkson, care vorbește șase limbi străine, este însărcinat cu problemele economice și sociale pe care Francisc le considera prioritare și a fost de mai multe ori la Forumul de la Davos pentru a avertiza agenții economici cu privire la riscurile și limitele teoriei trickle-down.
În 2016, Francisc l-a trimis în Sudanul de Sud ca emisar special pentru a încerca să reconcilieze părțile aflate în război acolo, iar în timpul pandemiei de coronavirus a condus un comitet pentru a studia impactul economic și social al acesteia. Cu toate acestea, Turkson a demisionat în 2021 din funcția de prefect al dicasterului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, lăsând niciun african printre deținătorii funcțiilor de conducere ale Vaticanului.
Opinii conservatoare
Deși a criticat legislația homofobă din Uganda, el apără poziția Bisericii pe această temă, excluzând homosexualitatea ca fiind o problemă a drepturilor omului. În ceea ce privește problema crucială în Africa a utilizării prezervativelor, a sugerat că acestea ar putea fi utile pentru cuplurile monogame în care unul dintre membri este seropozitiv, dar a menționat că ar fi mai înțelept să se cheltuie banii pe retrovirale pentru cei deja infectați.
În 2012, cardinalul a trebuit să își ceară scuze după ce a prezentat sinodului evreilor un videoclip șocant privind răspândirea islamului în Occident. În ceea ce privește părerea africanilor despre catolicism, el a considerat că Biserica Evanghelică reușește să convertească mai bine noii credincioși decât Biserica Catolică, care a devenit prea cerebrală, în timp ce evanghelicii fac apel „la inimă, cu muzică vioaie, rugăciuni pline de bucurie…”.
„Uneori, noi, africanii, râdem de europenii și americanii care sunt fani entuziaști ai sportului”, observa el în 2012. „Ei pot să strige și să țipe din toată inima la un meci de fotbal, dar chiar și a cânta un imn în biserică pare un exercițiu de penitență.”
