„Călătoria unei supraviețuitoare: Cum abuzul i-a schimbat destinul”
Continuăm seria mărturiilor femeilor care au trecut prin relații abuzive, dorindu-și ca vocea lor să fie auzită și să salveze vieți. Această seară aduce în fața cititorilor povestea unei femei care a îndurat ani de violență, umilință și frică. A crezut mult timp că, dacă tace, se va proteja pe ea și pe copilul ei, dar a realizat că tăcerea nu face decât să ofere putere agresorului și să permită continuarea coșmarului.
Reporter: Ce v-a determinat să vă spuneți povestea?
Victima unei relații abuzive: Faptul că nu doar eu sunt în această situație, ci sunt foarte multe femei care suportă abuzuri duse până la crimă, cum a fost cazul Teodorei, recent. Societatea trebuie să înțeleagă că tăcerea noastră ne face complici la aceste gesturi criminale. Am avut șansa să rămân în viață, dar tăcerea altora perpetuează mentalitatea că lucrurile pot continua astfel.
Reporter: Cât timp ați trăit într-o relație abuzivă?
Victima: Am trăit șapte ani într-o relație abuzivă, iar procesul de a ieși din aceasta a durat 14 ani.
Reporter: De ce spuneți asta?
Victima: După divorț, agresorul s-a întors de nenumărate ori, continuând agresiunile împotriva mea, a părinților mei și a copilului meu. A fost greu să ies din cercul violenței. Când ajungi la capătul puterilor, s-ar putea să fie prea târziu, moment în care fugi nu doar fizic, ci și emoțional, existând riscul să te întorci.
Abuzul începe cu violența emoțională, agresorul încercând să te minimizeze sufletește, iar apoi aplicând abuzul fizic odată ce ai ajuns la un nivel scăzut de încredere.
Reporter: Care a fost momentul care v-a determinat să spuneți „Stop”?
Victima: Am văzut moartea cu ochii, am fost la un pas. Am născut prematur din cauza abuzurilor. Momentul crucial a venit după naștere, realizând că nu pot permite ca violența să fie un model pentru copil. Acum, copilul este major și a decis să caute terapie, dar presiunea a fost pe el pe toată durata aceasta.
În societatea noastră există o mentalitate care permite agresorului să justifice violența, considerând că o „mică bătaie” nu este atât de gravă.
Reporter: Credeți în puterea exemplului? Este important ca femeile să vorbească despre asta?
Victima: Cu certitudine. Dacă nu vorbim, nu facem prevenție.
Reporter: Ce mesaj ați dori să transmiteți celor care se regăsesc în această situație?
Victima: Aș sfătui toate femeile să fie atente la semnalele pe care le transmite corpul și sufletul lor. Un mic semn că demnitatea le este încălcată este primul pas pentru a conștientiza și a căuta ajutorul necesar.
