Închidere temporară a brațului Măcin al Dunării pentru exerciții militare
Navigația pe brațul Măcin al Dunării, între kilometrii 54 și 49, va fi închisă marți și miercuri, între orele 7:00 și 22:00, pentru desfășurarea unor activități de instrucție militară, în timpul cărora va fi folosită muniție de război, conform anunțului Administrației Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.
Mijloacele participante la instrucția militară se vor deplasa în locul de desfășurare a activității militare începând de luni, ora 8:00, și vor reveni în locurile de acostare vineri, 27 martie.
Se vor executa activități de tragere cu bătaie de până la 4.000 de metri. În zona fluvială se vor desfășura activități periculoase. Navele și convoaiele fluviale sunt obligate să aibă radio telefonul în funcțiune în canalul VHF 16 pentru a solicita informații de la Căpitănia Portului Măcin cu 5 kilometri amonte/aval de zonă.
De asemenea, săptămâna aceasta, Poligonul din apropierea orașului Babadag va găzdui trageri militare cu muniție de război între orele 9:00 și 23:59, iar începând de marți, în Poligonul Cataloi se desfășoară trageri similare în intervalul orar 8:00-16:00.
