Ayatollahul sub presiune: Ali Khamenei, necruțătorul protector al revoluției iraniene, se confruntă cu o realitate pe care a fugit de ea întreaga sa existență
Când a apărut în public pentru prima dată în cinci ani, în octombrie 2024, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Hosseini Khamenei, a transmis un mesaj fără compromisuri. Israelul „nu va rezista mult”, a declarat el în fața a zeci de mii de susținători într-o moschee din Teheran, într-o predică de vineri. „Trebuie să ne opunem inamicului, consolidându-ne credința neclintită”, a spus atunci bărbatul de 84 de ani în fața mulțimii adunate. Cu câteva zile înainte, Israelul îl ucisese pe Hassan Nasrallah, secretarul general veteran al Hezbollah, cu bombe uriașe aruncate asupra sediului mișcării islamiste militante din Beirut. Asasinatul a fost o lovitură personală pentru Khamenei, care îl cunoștea pe Nasrallah de zeci de ani.
Ofensiva aeriană israeliană împotriva Iranului, lansată vineri, a provocat o reacție din partea Teheranului, care a lansat o serie de rachete și drone asupra Tel Avivului, dar niciuna dintre acestea nu pare să poată opri atacurile israeliene. Apărarea aeriană a Iranului este aparent ineficientă, iar coaliția de miliții islamiste pe care Khamenei o construise pentru a descuraja Israelul este practic distrusă. Khamenei are acum puține opțiuni viabile – o situație pe care acest revoluționar prudent, pragmatic, conservator și nemilos a căutat întotdeauna să o evite.
Născut în orașul sfânt Mashhad, Khamenei a făcut primii pași ca radical în atmosfera febrilă de la începutul anilor 1960. Șahul de atunci, Mohammad Reza Pahlavi, lansase un proiect de reformă major, respins în mare parte de clerul conservator al țării. Ca tânăr student religios în Qom, Khamenei s-a impregnate de tradițiile islamului șiit și de noua gândire radicală a liderului emergent al opoziției conservatoare, ayatollahul Ruhollah Khomeini. La sfârșitul anilor 1960, Khamenei conducea misiuni secrete pentru Khomeini, care fusese exilat, și organiza rețele de activism islamist.
Khamenei a fost influențat și de alte curente. Deși era un admirator declarat al literaturii occidentale, tânărul activist era impregnat de ideologiile anticoloniale ale vremii și de sentimentul antioccidental care le însoțea adesea. A tradus în farsi lucrările lui Sayyid Qutb, un gânditor egiptean care avea să inspire generații de extremiști islamiști. Închis în repetate rânduri de temutele servicii de securitate iraniene, Khamenei a reușit totuși să participe la vastele proteste din 1978, care l-au convins în cele din urmă pe șah să fugă și i-au permis lui Khomeini să se întoarcă.
Protejat al implacabilului cleric, Khamenei a urcat rapid în ierarhia regimului radical și, în 1981, după ce a supraviețuit unei tentative de asasinat care l-a lăsat fără un braț, a câștigat alegerile pentru funcția de președinte. Când Khomeini a murit în 1989, Khamenei a fost ales succesorul său, după ce constituția a fost modificată pentru a permite unei persoane cu calificări clericale mai reduse să preia această funcție, cu puteri mult mai mari decât înainte. Khamenei le-a folosit rapid pentru a-și consolida controlul asupra aparatului extins și fragmentat al statului postrevoluționar iranian.
Una dintre principalele baze de putere era Garda Revoluționară Islamică (IRGC), inima activistă a noului regim. Pe parcursul anilor 1990, el și-a consolidat și mai mult puterea, eliminând oponenții și recompensându-i pe cei loiali. Chiar și poeții despre care Khamenei vorbise cândva admirativ au fost vizați de serviciile de securitate. Disidenții din străinătate au fost vânați, iar relația cu Hezbollah a fost consolidată. Khamenei a urmat strategia sa de a promova principiile inflexibile ale proiectului moștenit de la mentorul său.
Când Mohammad Khatami, un candidat reformist, a câștigat alegerile prezidențiale în 1997, Khamenei i-a acordat o oarecare libertate de acțiune, dar a lucrat din greu pentru a proteja nucleul regimului de orice provocare serioasă. Khamenei nu l-a împiedicat pe Khatami să ia legătura cu Washingtonul, dar a susținut eforturile IRGC de a slăbi forțele americane din Irak după invazia din 2003. Acest lucru a marcat extinderea strategiei sale de a se baza pe proxy-uri pentru a-și proiecta puterea în regiune și pentru a descuraja Israelul.
Khamenei a fost sceptic față de acordul nuclear negociat cu oficialii iranieni, dar nu s-a opus punerii sale în aplicare în 2015. Valurile succesive de tulburări și eforturile de reformă au fost întâmpinate cu represiuni violente, iar deteriorarea situației economice a deziluzionat mulți dintre foștii susținători ai regimului. În străinătate, Khamenei a ales să investească masiv în așa-numita axă a rezistenței – Hamas, Hezbollah, mișcarea Houthi și miliții islamice din Siria și Irak. Această tactică a întâmpinat dificultăți sub greutatea atacurilor israeliene, iar alianța istorică a Iranului cu Damascul s-a prăbușit.
Trăind într-un complex în Teheran, Khamenei a subliniat stilul său de viață modest. Deși reputația sa de modestie a deviat o parte din furia populară, el se confruntă acum cu speculații privind succesorul său. O lungă carieră se apropie de sfârșit, cu cea mai mare provocare a unui om bătrân. Brutalul exercițiu de echilibru ar putea să ia sfârșit în curând.
