Avertismentul lui Ciucu pentru Grindeanu: PNL se distanțează de PSD dacă Guvernul Bolojan se prăbușește
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a avertizat că, în cazul în care guvernul Bolojan va fi demis în urma sondajului intern al PSD, liberalii nu vor mai forma o coaliție de guvernare cu social-democrații. Ciucu a descris acțiunile recente ale președintelui PSD ca fiind o „aventură politică” și i-a cerut să revină la masa discuțiilor.
„Partidul Național Liberal nu a făcut nimic să pornească această criză și, mai mult, nu a făcut nimic să o adâncească. PNL este un partid demn, nu s-a lăsat călcat în picioare de astfel de manevre politice. De aceea, la ultima ședință a Biroului Politic Național am spus foarte clar: dacă va fi demis Guvernul Bolojan, PNL nu va mai face parte dintr-o altă coaliție cu PSD. Adică nu ne putem juca de-a coalițiile. Avem o coaliție, avem un protocol, suntem oameni serioși”, a declarat Ciprian Ciucu.
În continuare, liberalul a subliniat că acțiunile recente ale liderului PSD sunt o „aventură politică” și a solicitat ca acesta să revină la masa Guvernului, conform deciziilor luate în momentul formării actualei coaliții de guvernare.
„Ce face domnul Grindeanu mi se pare o aventură politică, o aventură care nu știu unde îl va duce. Sunt foarte îngrijorat, ca primar, de faptul că, în acest context internațional, cresc dobânzile, iar o criză politică suprapusă peste criza internațională ar crește și mai mult dobânzile. De aceea, eu mă aștept și cer domnului Grindeanu, foarte clar, să oprească această aventură politică, să revină la masa Guvernului, în coaliție, și să mergem mai departe așa cum am decis atunci când a fost semnat protocolul de guvernare”, a afirmat Ciucu.
Social-democrații se vor întâlni pe 20 aprilie pentru a vota asupra poziției partidului în actuala Coaliție. Cei 5.000 de membri vor avea de ales între trei scenarii, conform lui Sorin Grindeanu: continuarea în aceeași formulă, trecerea în opoziție sau o reconfigurare în interiorul Coaliției.
„Am prezentat astăzi trei scenarii posibile: să rămânem în formula de acum, cu Ilie Bolojan premier, să trecem în opoziție sau să existe o reconfigurare în interiorul Coaliției. Nu există alte scenarii”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul întâlnirii regionale cu social-democrații din Oltenia.
Întrebat ulterior la ce se referă prin „reconfigurare în interiorul Coaliției”, Grindeanu a lăsat de înțeles că social-democrații ar putea solicita atât schimbarea premierului, cât și modificări în ceea ce privește USR.
