Kremlinul confirmă că a primit detalii despre concluziile discuțiilor dintre SUA și Ucraina
Kremlinul a anunțat că Statele Unite au informat Rusia despre rezultatele negocierilor cu Ucraina, desfășurate sâmbătă, în Florida. Iuri Uşakov, consilierul pentru afaceri internaţionale al preşedinţiei ruse, a declarat: „Sâmbătă au avut loc discuţii cu delegaţia ucraineană în Florida. Ne-au informat detaliat despre rezultate şi acum ştim unde ne aflăm.”
Uşakov a subliniat că, în prezent, nu s-a convenit nimic cu Rusia în ceea ce privește un acord pentru rezolvarea conflictului. „Nu cunoaştem nimic despre asta, pentru că, după câte ştiu, nimeni nu a pregătit textul acelui acord. Cel puţin, nimeni nu l-a coordonat şi nu l-a discutat cu noi,” a adăugat el.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat că Moscova și Washington continuă contactele referitoare la Ucraina, menționând că „Moscova menţine contactele cu americanii prin canalele obişnuite. Primim informaţii despre ceea ce se întâmplă.” Peskov a salutat eforturile Statelor Unite de a „genera condiţii” favorabile pentru găsirea unei soluţii la conflictul ucrainean.
Anterior, Moscova a recunoscut că negocierile cu privire la Ucraina sunt „în pauză.”
Discuții SUA – Ucraina
O delegaţie ucraineană s-a întâlnit sâmbătă, la Miami, cu emisari ai Casei Albe, pentru a continua negocierea documentelor care să pună capăt războiului și în încercarea de a organiza o nouă întâlnire trilaterală cu Rusia, care a fost amânată din cauza războiului din Iran.
Preşedintele Zelenski a subliniat că, pentru Kiev, cel mai important este să înțeleagă până la ce punct Rusia este dispusă să avanseze spre un final real al războiului și cât de dispusă este să facă acest lucru într-un mod cinstit și demn, mai ales în contextul în care „problemele geopolitice au crescut” din cauza războiului din Iran.
Atenția SUA s-a deturnat de la Ucraina din cauza atacurilor inițiate în urmă cu trei săptămâni împreună cu Israelul împotriva Iranului. Preşedintele Zelenski încearcă să facă în aşa fel încât preşedintele american să nu uite de războiul provocat de Rusia și să continue medierea pentru obținerea unui armistițiu.
Ultima întâlnire trilaterală cu Rusia sub medierea SUA a avut loc la mijlocul lunii februarie, la Geneva. O nouă rundă urma să aibă loc în martie, dar a fost amânată din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.
