Iranul lansează un atac cu drone și rachete asupra Azerbaidjanului
Autoritățile de la Baku au informat că mai multe drone și rachete au fost trimise de către regimul de la Teheran către exclava azeră Nahicevan. Unul dintre aparatele de zbor a lovit aeroportul din orașul cu același nume. Atacul ar fi fost efectuat cu o dronă Shahed de fabricație iraniană.
Anterior, autoritățile de la Baku au anunțat că nu vor permite ca teritoriul Azerbaidjanului să fie folosit pentru operațiuni militare împotriva Iranului. Potrivit Reuters, o sursă apropiată guvernului Azerbaidjanului a declarat că, joi, rachete și drone care veneau din direcția Iranului au căzut pe teritoriul aeroportului din exclava azeră Nahicevan. Aeroportul Internațional Nahicevan se află la aproximativ 10 km de granița cu Iranul.
Ieri, Azerbaidjan a mobilizat trupele la granița cu Iranul, într-o măsură de caracter defensiv menită să protejeze țara, iar la frontieră au fost instalate sisteme de apărare împotriva dronelor.
Amintim că războiul în Orientul Mijlociu continuă și în cea de-a șasea zi. Israelul și-a continuat ofensiva în Teheran, anunțând că a distrus zeci de lansatoare de rachete și sisteme de apărare aeriană. De cealaltă parte, Casa Albă a transmis că prezența trupelor terestre în Iran „nu face parte din planul acestei operaţiuni în acest moment”, iar Donald Trump a evaluat performanța americană în războiul în curs cu Iranul cu nota 15 din 10.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian s-a adresat țărilor vecine Iranului, afirmând că Teheranul a încercat să evite războiul prin diplomație, dar că atacurile SUA-Israel nu i-au lăsat „altă opțiune” decât să riposteze. De asemenea, secretarul de stat american Marco Rubio a calificat drept „inacceptabile” atacurile asupra suveranității Turciei după neutralizarea rachetei iraniene.
