Acțiuni masive ale poliției în trafic la Constanța: Zeci de șoferi de transport alternativ sancționați!
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au desfășurat, în perioada 23 – 27 martie 2026, o acțiune dedicată creșterii disciplinei rutiere și verificării activităților de transport alternativ de persoane.
În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au identificat și sancționat abaterile de la normele rutiere, concentrându-se în special pe conducătorii auto care efectuează transport alternativ de persoane. Au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 232.000 de lei, dintre care 51 au fost pentru nerespectarea prevederilor legii OUG 49/2019.
De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Polițiștii au anunțat că vor continua astfel de activități pentru a menține un climat de siguranță rutieră și a reduce riscul de accidente rutiere.
