Accident tragic în București: O femeie a fost acroșată de tramvai
O femeie a fost lovită de un tramvai în zona Bd. Aerogării din București, după ce ar fi traversat pe culoarea roșie a semaforului. Incidentul s-a produs în jurul orei 13:32, în apropierea stației Piața Băneasa, pe sensul de deplasare către Pantelimon.
Din primele informații, femeia s-a angajat în traversarea străzii în momentul în care a fost surprinsă și accidentată de tramvaiul aparținând liniei 5. Vatmanul nu a reușit să evite impactul. La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și de poliție pentru a acorda ajutor victimei.
Circulația tramvaielor de pe linia 5 a fost temporar blocată în urma accidentului, fiind deviată la capătul de linie Banu Manta. Pentru a asigura continuitatea transportului public, a fost introdusă linia de autobuz 605, care a fost prelungită până la Aeroportul Băneasa.
Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
