Ecosul tăcerii în Oltenița, orașul lui Ion Iliescu
Oltenița, a doua zi după decesul lui Ion Iliescu. Clopote mute, omagii zero. Pe strada copilăriei, niciun lăutar, ca altădată. Șuetele amicale din oraș mustesc de discuții despre Ion, președintele cu trei mandate, născut și crescut o vreme în mahalaua lăutarilor din anii ’30.
– Pe unde a copilărit Iliescu, domne? – Cam pe la jumătatea străzii. Unde se termină casele, începe blocul. Ei… în zona aia, acolo. Aici era strada lăutarilor, cum se numea. Pentru că toți lăutarii aici stăteau.
Strada copilăriei încă e plină de rudele foștilor lăutari. Mulți sunt pribegi și revin pe acasă doar în august. Au mașini cu volane pe dreapta, la porți. Și pe alocuri, garduri din inox și lei de ghips cățărați pe ele. Casa copilăriei lui Ion nu mai e. Tovarășii comuniști i-au demolat-o și-au făcut bloc pentru clasa muncitoare. Foștii camarazi de joacă de pe maidanele lăutarilor au plecat pe rând la cele drepte. A mai rămas Reveica. Merge-n baston și are tabiet: își bea cafeluța dimineața la fiul Marian, care ține magazin la șosea. Are 93 de ani. Mai tânără cu doi ca Ion, băiatul cu care se juca, odinioară, ziua toată.
– Ai crescut aici cu domnul Iliescu? – Cu toții! – Vă jucați cu el? – Ne jucam cu toții. Ne jucam, cum se joacă copiii acum. Se aleargă unul pe altul… – Se ascundea… Dă unul cu altul mâna. A fost un om foarte cumsecade. Și soția și domnul. Tatăl meu îl respecta foarte mult. Și mama o respecta pe doamna. Dumnezeu să-l odihnească. Și să întărească soția lui domnul Iliescu.
Pe principala care duce la barieră e cam ca-n primii ani de președinție ai lui Ion: barăci închise și deschise, marfă turcească expusă la șosea, haine, butoaie de murături, carpete. Și-n pastelul acesta sunt tot discuții despre Iliescu Ion, despre cât de bun sau cât de rău a fost pentru România.
– A fost un președinte foarte bun. – De acord cu dânsul, dumneavoastră? – Eu, să zic sincer așa, cu treaba asta nu sunt de acord. N-a fost bun! – Că n-a fost bun? – N-a fost! – Astea, vinovățiile ce le-a făcut, Dumnezeu le iartă!
La final, vă arătăm strada care poartă numele Iliescu. Nu Ion, ci Alexandru. Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu. N-a fost erou, n-a bravat pentru țară, n-a fost geniu. Nici mare sportiv. Așa au considerat autoritățile locale.
