„`html
Tragedie națională: Ion Iliescu, părintele democrației românești, a trecut în neființă
Fostul președinte Ion Iliescu, care a condus statul timp de două mandate și jumătate imediat după Revoluția din decembrie 1989, a murit astăzi, la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”. La vârsta de 95 de ani, Ion Iliescu suferea de cancer pulmonar, iar starea sa s-a agravat în ultimele zile. În aprilie 2019, Ion Iliescu fusese operat de medicii de la Institutul ”C.C. Iliescu”, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.
Ion Iliescu a preluat conducerea politică a țării pe 22 decembrie 1989, când a fost numit președinte al Consiliului Frontului de Salvare Națională (CFSN). Imediat după revoluție, populația și-a pus speranțele în el, în condițiile în care, înainte de 1989, fusese disident în ultimii ani ai regimului Ceaușescu. În 1990, este ales președinte al României cu o majoritate zdrobitoare. Un nou mandat a început în 1992 și a durat până în 1996.
O dezamăgire majoră au fost episoadele mineriadelor, în care Ion Iliescu a chemat minerii pentru a elibera Piața Universității de protestatari, iar ulterior le-a mulțumit, deși aceștia au ucis și rănit oameni. Justiția nu a reușit în următoarele decenii să facă dreptate până la capăt în dosarul mineriadelor, la fel cum nu au fost pedepsiți nici cei vinovați pentru victimele ucise la revoluția din decembrie.
Urmează alegeri pierdute de Iliescu, iar președinte devine Emil Constantinescu. După ce acesta a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat, Ion Iliescu redevine președinte al României, după un scrutin în care l-a învins pe Corneliu Vadim Tudor. În mandatul din perioada 2000-2004, România a realizat câteva progrese importante: aderarea la NATO și încheierea negocierilor cu Comisia Europeană pentru aderarea la Uniunea Europeană, care avea să se finalizeze în 2007.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, județul Călărași. La vârsta de un an, a fost abandonat de mama lui naturală, iar tatăl său s-a recăsătorit. Conform propriilor declarații, bunicul său a fost un evreu din Imperiul rus care a fost nevoit să se refugieze în Regatul României din cauza convingerilor sale socialiste. A intrat în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953, unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist și membru al Comitetului Central al PCR.
Ion Iliescu a fost ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 și 1971. O ruptură de Nicolae Ceaușescu s-a produs în 1971, când a fost marginalizat. A rămas vice-președinte al Consiliului Județean în Timiș (1971-1974), apoi în Iași (1974-1979). Din 1979, a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor, iar în 1984 a fost eliberat din toate funcțiile politice importante.
În timpul revoluției din decembrie 1989, alături de alți disidenți politici, a constituit Frontul Salvării Naționale (FSN), care a preluat puterea în țară. Ca lider al FSN, Iliescu a condus autoritatea provizorie a statului până la alegerile din 1992. Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au cerut Moscovei ajutor militar.
Ion Iliescu a susținut o formă de democrație originală, militând pentru reforme și adoptarea unor strategii naționale, păstrând legătura cu puterea de la Moscova. FSN a fost transformat în FDSN, apoi în PDSR și, în final, în PSD. În timp, Iliescu a migrat de la reformele tip Perestroika către orientările politice occidentale de stânga, ajungând să păstreze elemente comuniste.
În timpul primului mandat constituțional, România s-a stabilizat și democratizat parțial, făcând primii pași de reformă. În iunie 2009, Iliescu a fost scos de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, iar în octombrie 2015 a fost pus sub urmărire penală în același dosar. Pe 13 iunie 2017 a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, iar procesul a fost suspendat pe durata stării de urgență declarate ca urmare a pandemiei Covid-19.
În decembrie 2020, dosarul a fost retrimis Parchetului pentru refacerea rechizitoriului. O condamnare nu a venit nici în Dosarul Revoluției, în care a fost trimis în judecată abia în aprilie 2019. Pe 24 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
„`
