Biberonul în epopeea antică: Bebelușii din trecut aveau propriile mofturi!
Biberoanele pentru bebeluși au o istorie ce se întinde pe mii de ani. În ciuda diversității de forme și materiale, scopul lor a rămas neschimbat: acela de a asigura hrănirea celor mai mici membri ai societății. Descoperirile arheologice indică faptul că, încă din Epoca de Piatră, bebelușii erau alimentați cu ajutorul unor recipiente speciale, cum ar fi cănițe, sticluțe, carafe, ulcioare sau alte dispozitive ingenioase adaptate pentru nevoile sugarilor.
Alimentația bebelușilor era un subiect delicat și esențial. Chiar dacă alăptatul era considerat modalitatea ideală de hrănire, existau situații în care nu putea fi realizat. În aceste cazuri, părinții găseau soluții, iar una dintre acestea era folosirea unor recipiente speciale pentru hrănirea celor mici – biberoane, așa cum le-am numi astăzi.
„Copilul mic e pretențios. Și în Antichitate era la fel“
Un aspect fascinant al hrănirii copiilor în lumea antică este rolul primelor biberoane. Alăptatul la sân era primordial, fiind considerat cea mai sănătoasă opțiune atât pentru copil, cât și pentru mamă. Totuși, din diverse motive, acest lucru nu era întotdeauna posibil. În acest context, părinții antici recurgeau la sticlă și lut pentru a crea biberoane.
Biberoane din lut și din sticlă
În lipsa plasticului, biberoanele din sticlă erau cele mai apreciate. Acestea aveau o formă recognoscibilă, cu o gură mai largă și o prelungire asemănătoare cu o tetină, tot din sticlă. Erau eficiente și elegant realizate, dovadă că moda și funcționalitatea coexistau. De asemenea, igiena nu era neglijată: părinții din Antichitate puneau accent pe curățarea temeinică a biberoanelor, folosind apă foarte fierbinte pentru dezinfectare, deși lutul, fiind poros, ridica anumite dificultăți.
Ce bea, de fapt, un bebeluș roman?
În trecut, părinții nu erau descurajați de lipsa formulelor speciale de lapte pentru sugari. Se folosea, în principal, laptele de vacă, dar și cel de capră sau bivoliță. Uneori, acesta era diluat cu apă sau îndulcit cu miere. Deși astăzi nu se recomandă mierea pentru copiii mici, în acea vreme, grija cea mai mare era ca pruncul să se alimenteze, deoarece riscurile erau majore.
Moașa, ghidul indispensabil al mamei
Moașa era un personaj vital în îngrijirea nou-născuților. Aceasta nu doar că ajuta la naștere, dar și învăța femeile cum să îngrijească copiii, de la spălat, la hrănit și culcat. Rolul moașei era esențial, iar meseria sa a căpătat un prestigiu reînnoit în zilele noastre.
Remedii… neobișnuite
Când medicina era limitată, tradițiile și credințele populare completau îngrijirea copilului. De exemplu, pentru colici, plânsete sau erupții dentare, se foloseau amulete, bobițe de mac sau chiar alcool. Aceste practici reflectau ingeniozitatea și disperarea părinților care voiau să-și aline copiii.
Nimic nou sub soare
Poveștile copilăriei nu s-au schimbat prea mult de-a lungul timpului. Când vedem un biberon roman de sticlă în muzeu, ne amintim că, dincolo de civilizații și secole, ne unește aceeași grijă pentru cei mici.
