Evaluări: După scrutin, se prezintă factura. Un lider, un buget și o mulțime de datorii.
După alegeri, România se confruntă cu două opțiuni clare pentru funcția de președinte, într-un context social și economic extrem de dificil. Este evident că țara are nevoie de un lider lucid, capabil să înțeleagă legătura dintre economie și încredere. Într-o perioadă în care statul solicită din ce în ce mai mult și oferă tot mai puțin, luciditatea devine o resursă politică esențială.
Bugetul este tensionat, mediul privat trăiește în incertitudine, iar populația se simte vulnerabilă atât psihologic, cât și financiar. Presiunile sociale, economice și fiscale se suprapun peste o scenă politică imprevizibilă, iar orice lider care va prelua mandatul va găsi o țară cu bugetul întins la maximum, o populație obosită și un mediu antreprenorial aflat în dificultate.
Așteptările față de noul președinte trebuie să se concentreze pe transparență fiscală, predictibilitate, sprijin pentru capitalul autohton, digitalizare reală și respect pentru mediul antreprenorial. Fără aceste elemente fundamentale, indiferent cine va fi președinte, România va continua să piardă nu doar resurse financiare, ci și timp, oportunități și oameni valoroși.
Un președinte ar trebui să propună un pact de stabilitate fiscală care să asigure mediului economic o predictibilitate pe termen de 3–5 ani, evitând astfel experimentele fiscale de moment. Acesta nu ar trebui să blocheze reformele, ci să asigure coerență, consultare reală și asumare. Fără un cadru stabil, încrederea dispare, iar investițiile se opresc sau se retrag.
De asemenea, noul lider ar trebui să fie un catalizator al reformei administrative, sprijinind un audit transparent al cheltuielilor publice, digitalizarea reală, reducerea birocrației și reorganizarea statului pentru a încuraja inițiativa. Dacă statul cere mai mult de la cetățeni și companii, este esențial să ofere în schimb eficiență, siguranță și predictibilitate.
Schimbarea paradigmei de comunicare este, poate, cel mai important gest. România are nevoie de un președinte care să comunice deschis și să trateze cetățenii ca parteneri, nu ca spectatori pasivi. Legitimitatea nu se măsoară doar în voturi, ci și în capacitatea de a uni o societate obosită, polarizată, dar cu speranțe rămase.
România nu duce lipsă de idei bune sau de resurse, ci de încredere și colaborare între actorii cheie. Fără o reconstrucție sinceră a contractului social, fiscal și economic, nicio reformă nu va rezista, indiferent cât de eficientă ar părea pe hârtie.
Deși România nu este condamnată la o criză profundă, nu mai este loc pentru iluzii. Alegerile, presiunile politice și tentația populismului pot compromite acest moment crucial. Într-un astfel de context, este nevoie de claritate, echilibru și responsabilitate.
