Alexandra Zara, demisă de ministrul Dragoș Pîslaru
Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Alexandra Zara, a acuzat miercuri că a fost revocată din funcţie deoarece nu l-a informat pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, despre acţiunea DIICOT din Bihor. Zara a explicat că anchetatorii i-au cerut să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, altfel riscând să comită o infracţiune.
„În drum spre Caraş-Severin, am primit telefonul ministrului Pîslaru, care m-a anunţat că îmi va revoca mandatul cu publicare în Monitorul Oficial. M-am întrebat care a fost motivul revocării, iar el a răspuns că este lipsa informării prealabile cu privire la acţiunea din 30 iunie”, a declarat Zara.
Alexandra Zara a menţionat că a avut o discuţie cu ministrul interimar pe acest subiect după finalizarea procesului de relocare a celor 409 persoane găsite în azilele ilegale din Bihor. „Îi înţeleg reacţia, dar i-am explicat că am avut obligaţia de a păstra confidenţialitatea solicitării DICOT”, a adăugat aceasta.
Fostul preşedinte al Autorităţii a subliniat că ar fi comis o infracţiune dacă l-ar fi informat pe Pîslaru: „Dacă l-aş fi informat, aş fi săvârşit o infracţiune prevăzută de Codul Penal. După aceea, întrebările din partea lui Pîslaru au continuat, la care am răspuns inclusiv în scris.”
Ministrul Dragoş Pîslaru a demis-o pe Alexandra Zara miercuri, cerând în acelaşi timp preşedintelui CJ Bihor să îl sancţioneze pe directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor. Pîslaru a explicat că a aflat despre acţiunea DIICOT din 30 iunie doar în dimineaţa respectivă, când a primit un telefon prin care i s-a comunicat că peste 400 de persoane vulnerabile trebuie relocate urgent.
„Am întrebat de ce conducerea Ministerului Muncii nu a fost informată în prealabil, pentru a asigura resursele necesare pentru relocarea eficientă a celor peste 400 de oameni vulnerabili. Este o întrebare la care nu am un răspuns nici astăzi”, a afirmat ministrul.
Operaţiunea DIICOT din 30 iunie a dus la identificarea a 409 persoane cazate în 18 imobile din localităţile Dumbrava, Tinca, Inceşti şi Bicăcel, fiind parte a unui dosar care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, acuzat de trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor.
