CM 2026: Nepotrivirile națiunilor în competiție
Imnurile naționale reprezintă unele dintre cele mai recunoscute și interpretate texte politice din lume, scrise adesea pentru a mobiliza trupele, a celebra victorii în război sau a uni noi state. La evenimentele sportive, aceste strigăte de luptă sunt cel mai frecvent auzite, iar înainte de fiecare meci de la Cupa Mondială, echipele cântă imnuri ce evocă conflictele din trecut.
Anul acesta, 48 de țări participă la faza grupelor, comparativ cu 32 în edițiile anterioare. O întrebare de interes este care dintre aceste națiuni vor apărea cel mai des ca adversari în imnurile naționale ale turneului. The Economist a folosit instrumente de inteligență artificială pentru a analiza versurile traduse ale imnurilor fiecărei țări participante. Analiza a exclus imnurile fără versuri oficiale, precum cele ale Spaniei și Bosniei și Herțegovinei.
Rezultatele analizei arată că Spania este cea mai menționată țară în imnurile naționale, apărând în trei dintre acestea. Acest lucru ar putea fi explicat prin faptul că fostele colonii ale Spaniei au avut mai multe oportunități să-și câștige independența prin războaie revoluționare, în comparație cu cele ale Marii Britanii. De exemplu, imnul Ecuadorului face aluzie la un leu doborât, iar olandezii sunt mai direcți, afirmând: „Spaniolii te violează, Olanda mea atât de dulce”. Analiza a inclus versurile oficiale complete, inclusiv pasaje rareori cântate la meciuri.
Imnurile naționale sunt descrise ca având un gen „macabru”, cu toate țările participante la Cupa Mondială, cu excepția a opt, făcând referiri la violență, fie prin soldați, arme, bătălii istorice, fie prin chemări explicite la luptă. Scriitorii din secolul al XIX-lea erau deosebit de atrași de teme sângeroase, iar analiza a constatat că imnurile adoptate mai recent tind să fie mai puțin feroce.
Imnul Portugaliei, inițial un cântec de protest împotriva Marii Britanii, este notabil prin numărul mare de referiri la violență, având 11 astfel de mențiuni la fiecare 100 de cuvinte, în contrast cu media turneului de aproximativ două. El cheamă cetățenii „às armas!” (la arme) de 12 ori. Alte imnuri, precum cele ale Franței, Uruguayului și Tunisiei, elogiază gloria martiriului și avertizează despre pericolele externe.
Pe de altă parte, nu toate imnurile sunt sângeroase. De exemplu, imnul Marii Britanii solicită ajutorul divin pentru rege, iar cel al Germaniei celebrează libertatea, unitatea și fericirea. Imnul Japoniei își exprimă dorința ca împăratul să domnească până când pietricelele mici se vor transforma în bolovani acoperiți de mușchi.
Imnurile naționale ale țărilor gazdă – Statele Unite și Mexic – prezintă teme comune legate de libertate, conflict și religie, cu imnul Mexicului având de peste două ori mai multe referiri la violență, evocând steagul național îmbibat în sânge. În contrast, imnul Canadei este politicos și nu menționează conflicte, având versuri actualizate în 2018 pentru a fi mai neutre din punct de vedere al genului.
Deși fanii fotbalului nu acordă adesea atenție versurilor imnurilor cântate în stadioane, acestea sunt epopei despre cucerire, eliberare, sacrificiu și crimă. Totuși, competițiile fotbalistice din această vară se vor decide prin goluri, nu prin arme.
