Iranul a triumfat în conflict, dar riscă să compromită armonia
După 40 de zile de război și două luni de armistițiu fragil, regimul de la Teheran a supraviețuit și a dobândit un nou instrument de descurajare ce pare mai puternic decât toate armele iraniene distruse de SUA și Israel în timpul campaniei de bombardamente: controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Președintele american Donald Trump a pierdut războiul și negocierile pentru încheierea conflictului, dar Iranul ar putea pierde pacea ce va urma, dacă își supraestimează avantajul.
Memorandumul de înțelegere semnat de Iran și SUA amână rezolvarea multor probleme dificile, inclusiv restricțiile privind programul nuclear al Iranului, pe o perioadă de negociere de 60 de zile. Totuși, situația din Strâmtoarea Ormuz va fi mult mai greu de soluționat decât pare. Acordul prevede traversarea liberă și în siguranță a vaselor comerciale timp de 60 de zile, în care Iranul și Statele Unite urmează să definească modul de administrare a strâmtorii de acum înainte.
Indiferent de rezultatul negocierilor, Iranul a transmis clar că intenționează să impună noi restricții și taxe pentru vasele comerciale care traversează strâmtoarea după expirarea acestei perioade. „Strâmtoarea Ormuz nu se va mai întoarce niciodată la starea sa anterioară”, a declarat negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Ghalibaf. „Bineînțeles, vom percepe taxe în schimbul serviciilor pe care le oferim.”
Obstacolele cu care se confruntă negociatorii par a fi imposibil de depășit. Washingtonul nu a demonstrat răbdarea necesară pentru a încheia un acord nuclear complicat, ce presupune noi măsuri de monitorizare și verificare. De asemenea, noii lideri iranieni nu au deloc încredere în Trump și ar putea prefera o înțelegere mică și pur tranzacțională cu Statele Unite.
Dacă înțelegerea privind Strâmtoarea Ormuz nu este consolidată, războiul ar putea reîncepe cu ușurință. Eșecul de a readuce această rută maritimă internațională la starea ei neobstrucționată dinainte de război este nesustenabil. Iranul nu va renunța la controlul asupra Strâmtorii Ormuz fără să primească nimic în schimb. În luna mai, Iranul a pus bazele unui nou mecanism pentru administrarea strâmtorii: Autoritatea Strâmtorii Golfului Persic (PGSA).
Prin acest proces, Iranul a declarat unilateral că are sub control o zonă maritimă mult mai extinsă, care se suprapune peste apele teritoriale ale Omanului și Emiratelor Arabe Unite. De asemenea, a cerut ca navele care traversează strâmtoarea să obțină în prealabil o autorizație din partea autorităților iraniene, indicând că navele militare „neprietenoase” nu sunt binevenite în regiune. Aceste condiții nu existau înainte de începerea războiului.
Dacă Iranul va impune taxe asupra vaselor care traversează strâmtoarea, acest lucru va avea consecințe grave nu doar pentru comerțul global, ci și pentru Teheran. Companiile americane, europene și din alte părți ale lumii nu vor dori să plătească sau să își coordoneze activitățile cu o entitate sancționată de Washington, având legături cu Gărzile Revoluționare Iraniene (IRGC).
O posibilă alegere dificilă se prefigurează pentru Iran, deoarece una dintre cele mai aglomerate zone din rețeaua de rute comerciale maritime ar putea deveni accesibilă, practic, doar „flotei fantomă” a Iranului. Aceasta ar fi inacceptabil pentru statele din Golful Persic, precum și pentru o mare parte din Asia și Europa. Războiul a evidențiat cât de greu este să găsești rute alternative, iar statele din Golf vor fi motivate să dezvolte o nouă infrastructură energetică ce ocolește strâmtoarea.
Opoziția Iranului față de traversarea strâmtoarei de către navele militare străine este, de asemenea, nesustenabilă. SUA și Franța au baze navale majore în Golful Persic ce pot fi accesate doar prin Strâmtoarea Ormuz și sunt esențiale pentru securitatea regională. Iranul trebuie să aleagă: folosește Strâmtoarea Ormuz ca pe un instrument de făcut bani sau ca pe o garanție de securitate. Cel mai probabil, Teheranul nu va putea obține ambele variante.
