Dezvoltarea parcurilor solare pe terenuri agricole: un echilibru între energia verde și hrana noastră
În ultimii ani, România a simplificat procesul de autorizare a proiectelor de energie regenerabilă, în special a celor fotovoltaice, creând un cadru mai clar pentru investitori. Totuși, monitorizarea impactului pe termen lung asupra solului rămâne insuficientă, având în vedere lipsa unei reglementări clare. Deși o lege a fost adoptată în 2021, normele de aplicare nu au fost încă implementate. Aceasta ridică o dilemă semnificativă între securitatea alimentară și cea energetică, ambele esențiale pentru viitorul țării.
Utilizarea terenurilor agricole pentru producția de energie fotovoltaică poate aduce beneficii financiare considerabile, mai mari decât arenda tradițională, ceea ce poate crea dezechilibre în gestionarea terenurilor agricole. Este necesară o reglementare coerentă, bazată pe planificare și prioritizare teritorială, nu pe interdicții rigide. Ideal, parcurile fotovoltaice ar trebui amplasate în zone aride, cu resurse de apă limitate, pentru a nu afecta potențialul agricol al terenurilor.
Specialiști din avocatură și industria energetică subliniază provocările și oportunitățile dezvoltării parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole. Aceștia consideră că deschiderea pentru instalarea de parcuri fotovoltaice nu înseamnă o liberalizare fără limite, ci o orientare strategică spre terenurile cu fertilitate redusă. Utilizarea acestora nu doar că valorifică zonele mai puțin productive, ci le transformă în surse de venit durabile pentru proprietari.
Legislația impune măsuri pentru prevenirea degradării terenurilor pe durata exploatării parcurilor fotovoltaice și stabilește obligații pentru refacerea solului la finalul ciclului de viață al proiectului. Totuși, extinderea acestor proiecte ridică și preocupări legate de securitatea alimentară. Răspunsul se conturează în jurul ideii de echilibru: planificare atentă, dialog între sectoarele energetic și agricol, și soluții inovatoare, cum ar fi sistemele agrovoltaice.
România are oportunitatea de a deveni un model de bună practică, armonizând securitatea energetică și cea alimentară. Cheia constă în colaborare, viziune pe termen lung și politici publice care încurajează inovația. Dezvoltarea unui parc fotovoltaic presupune parcurgerea unui traseu complex de avizare și autorizare, inclusiv elaborarea unui plan urbanistic zonal.
Tendința actuală este de a reduce importanța documentației urbanistice, iar investitorii trebuie să obțină autorizațiile de construire. Deși nu au fost întâlnite refuzuri irevocabile, procesul de autorizare implică provocări care trebuie gestionate cu atenție. Dificultățile includ constituirea unui drept real asupra terenului, evaluarea impactului asupra mediului și obținerea avizelor necesare.
Tehnologiile de producere a energiei din surse regenerabile necesită suprafețe extinse de teren. Prin urmare, dezvoltatorii se orientează către terenurile agricole din extravilan, mai accesibile financiar. Reglementările permit utilizarea terenurilor arabile pentru amplasarea parcurilor fotovoltaice, dar alte categorii, precum pășunile, impun condiții restrictive.
Deși România are o reglementare privind calitatea solului, aceasta nu a fost implementată efectiv. Legea prevede obligații de conservare și protecție a calității solului, dar aplicarea acestor prevederi este limitată. Se permite utilizarea terenurilor cu calitate redusă pentru proiecte fotovoltaice, interzicându-se utilizarea terenurilor cu fertilitate ridicată pentru a proteja securitatea alimentară.
Monitorizarea stării solului pe durata proiectelor fotovoltaice se face rar și doar punctual. Deși cadrul normativ există, aplicabilitatea sa este limitată. Este esențial să se mențină un echilibru între securitatea alimentară și cea energetică, ambele fiind esențiale pentru dezvoltarea națională. În prezent, există o limitare privind utilizarea terenurilor agricole extravilane pentru proiecte de energie regenerabilă, plafonată la 50 de hectare per proiect, în curs de revizuire printr-un proiect legislativ.
O evaluare a suprafețelor ocupate de proiectele fotovoltaice arată că acestea ar reprezenta un procent infim din totalul terenurilor agricole disponibile. Totuși, întrebarea crucială este eficiența utilizării terenului agricol. Utilizarea terenurilor în scopuri energetice devine mai atractivă financiar comparativ cu arenda agricolă, ceea ce poate duce la dezechilibre pe termen mediu.
Este necesară o intervenție legislativă care să impună mecanisme de evaluare și ajustare a acestui echilibru prin instrumente de planificare teritorială. Un exemplu de instrument strategic este Planul de Amenajare a Teritoriului Județean, care poate ajuta la stabilirea valorii și destinației terenurilor pentru scopuri agricole sau energetice.
Evenimente recente din Peninsula Iberică subliniază importanța accesului la energie. Industria regenerabilă a crescut semnificativ, având o pondere tot mai mare în mixul energetic global. De asemenea, sprijinul public pentru sursele regenerabile rămâne puternic. Este esențial să se încurajeze dezvoltarea de microgriduri și funcționarea insularizată a zonelor pentru a beneficia ambele părți implicate în proiecte energetice.
Obligația de a menține calitatea solului pe durata existenței parcurilor fotovoltaice trebuie să fie verificată, iar legislația trebuie completată pentru a asigura respectarea acestor obligații. Parcurile fotovoltaice ar trebui dezvoltate în zone aride, pentru a nu afecta potențialul agricol. Colaborarea între investitori și autorități este crucială pentru a asigura un impact pozitiv și sustenabil al acestor proiecte.
