Diplomația prin teroare a lui Donald Trump față de Iran se află într-un punct mort
În primul său an de mandat, stilul de negociere agresiv al președintelui american Donald Trump a adus concesii din partea altor țări în diverse domenii, de la tarife vamale până la conflicte armate. Cu toate acestea, în cazul Iranului, aceeași diplomatie coercitivă, caracterizată prin amenințări publice, insulte și ultimatumuri, pare să fi ajuns într-un impas, subminând propriile eforturi de a pune capăt unui război care afectează economia mondială.
Atât timp cât cele două părți se află într-un impas, Trump a exprimat o frustrare crescândă față de criza de 11 săptămâni, dar nu a arătat disponibilitate de a-și modera abordarea diplomatică față de liderii iranieni. Această situație complicată alimentează temerile că impasul actual, împreună cu impactul său asupra aprovizionării mondiale cu energie, s-ar putea prelungi.
Analiștii identifică obstacolele principale în gândirea conducerii iraniene, incluzând nevoia de a-și salva prestigiul în fața publicului intern, în ciuda atacurilor americane și israeliene care au afectat grav capacitățile militare ale Republicii Islamice. Deși Iranul menține controlul asupra strâmtorii Ormuz, conferindu-i astfel o influență considerabilă, Trump continuă să-și urmeze o strategie diplomatică caracterizată prin pretenții maximaliste și un limbaj virulent.
Trump insistă să iasă din conflict prezentându-l ca pe o victorie absolută pentru SUA, în timp ce iranienii trebuie să accepte o înfrângere totală, lucru pe care probabil nu îl vor face. Rob Malley, fost negociator pentru Iran, a subliniat că această abordare împiedică un acord rezonabil, deoarece niciun guvern nu își poate permite să fie perceput ca și cum ar fi capitulat.
Impasul cu Iranul coincide cu presiuni interne asupra lui Trump, legate de prețurile mari ale benzinei și de popularitatea scăzută, în contextul unui război nepopular. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Olivia Wales, a apărat abordarea lui Trump, afirmând că iranienii dau semne de disperare în privința ajungerii la un acord.
De asemenea, Trump a făcut declarații îngrijorătoare, amenințând că va distruge civilizația iraniană dacă nu se ajunge la un acord, mesaj considerat improvizat de oficialii administrației sale. Deși a acceptat un armistițiu, a repetat amenințările, inclusiv referiri la o potențială folosire a armelor nucleare.
Trump a folosit termeni duri pentru liderii iranieni, iar Teheranul a răspuns cu o campanie de ironizare. El a susținut că Iranul a fost complet zdrobit și că aceștia „implorau” să se ajungă la un acord, afirmație negată de iranieni. De asemenea, a oscilat între cereri de „capitulare necondiționată” și apeluri la o soluție negociată, în timp ce Iranul consideră că a supraviețuit atacurilor ca pe o victorie.
În cadrul Casei Albe, nu s-au făcut eforturi pentru a-l convinge pe Trump să-și modereze declarațiile. Deși susținătorii săi rămân fervenți, unele personalități au criticat războiul și amenințările sale mai extreme. Trump, care se autointitulează un „maestru al negocierilor”, a obținut concesii în unele cazuri, dar foști oficiali au declarat că abordarea sa este puțin probabil să funcționeze în cazul Iranului.
Amenințările sale ar putea încuraja liderii iranieni, care sunt mai intransigenți decât predecesorii lor. Aceasta sugerează o percepție eronată că presiunea va determina Iranul să capituleze, în timp ce realitatea este că aceasta nu funcționează așa în cazul acestei țări. Barbara Leaf, fost trimis special în Orientul Mijlociu, a adăugat că abordarea lui Trump este bazată pe o presupunere naivă.
În concluzie, campania militară a SUA, combinată cu diplomația coercitivă a lui Trump, ar putea conduce Iranul să-și intensifice eforturile de a dezvolta o bombă nucleară. Trump și iranienii par să funcționeze pe ritmuri diferite, ceea ce complică și mai mult posibilitatea de a ajunge la un acord de pace.
