România resimte efectele turbulențelor politice
Instabilitatea politică are un cost economic direct şi măsurabil, manifestându-se în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite şi în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze. Conform analizei organizației Concordia, România plăteşte deja o penalizare zilnică pentru instabilitatea şi suprapunerea de crize pe care le parcurge.
Dobânzile la care se împrumută statul au crescut brusc, de la 6,4% în februarie, la 7,31%. Dacă instabilitatea persistă, aceste creşteri se pot adânci, ceea ce va însemna costuri mai mari pentru companii şi rate lunare mai ridicate pentru populaţie. Cursul euro poate urca cu 1-2%, de la 5,09 lei spre 5,20 lei, iar România, având unul dintre cele mai ridicate grade de transmitere a cursului în inflaţie din regiune, va simţi imediat această mişcare în preţurile de consum. Ratele la credite pot creşte cu aproximativ 7,5-10%, ceea ce va reduce veniturile disponibile şi va exercita o presiune suplimentară asupra consumului.
Pentru perioada medie şi lungă, miza este considerabil mai mare, deoarece, dacă această criză compromite reducerea deficitului bugetar, România riscă să piardă ratingul de ţară investment grade. Ungaria a trecut printr-un scenariu similar, plătind cu o creştere de 3 puncte procentuale a costurilor de finanţare, iar aplicat României, acest lucru ar genera cheltuieli suplimentare cu dobânzile de +4 miliarde lei în 2026, +12 miliarde în 2027, +22 miliarde în 2028, +30 miliarde în 2029 şi +33 miliarde în 2030, însumând peste 100 de miliarde de lei în cinci ani.
Pentru a acoperi aceste costuri suplimentare şi a menţine bugetul de stat în parametrii asumaţi faţă de partenerii europeni, România ar trebui să crească TVA cu încă 3 puncte procentuale sau să majoreze toate celelalte impozite, un scenariu pe care România nu şi-l permite.
Scenariul optimist și scenariul critic pentru România
În scenariul optimist, România ar putea pierde minimum 30% din sumele PNRR aşteptate în 2026, adică aproximativ 3,5 miliarde euro. În această situaţie, există două variante posibile. Dacă proiectele se opresc, creşterea economică ar putea scădea cu 0,2-0,3 puncte procentuale, statul pierzând 600-700 de milioane de euro din taxe nerealizate, iar deficitul bugetar ar ajunge la 6,43% din PIB, însoţit de o rată a şomajului mai mare şi de firme în faliment. Alternativ, dacă statul acoperă diferenţa din bugetul propriu pentru a continua investiţiile, deficitul ar urca la 6,9% din PIB, un nivel greu de finanţat în contextul costurilor de împrumut în creştere.
În scenariul negativ, pierderea ar putea ajunge la 50%, echivalentul a aproximativ 5,7 miliarde euro. Fără compensare bugetară, creşterea economică ar scădea cu 0,35-0,40 puncte procentuale, iar statul ar pierde 1,4-1,5 miliarde euro din încasările fiscale, deficitul crescând la 6,61% din PIB. Cu compensare din bani publici, deficitul ar depăşi 7,2%, punând în pericol ratingul de ţară.
În scenariul critic, majoritatea reformelor asumate prin PNRR ar fi ratate, iar pierderile ar atinge 70%, adică circa 8 miliarde euro. Fără compensare, PIB-ul ar scădea cu 0,6-0,7 puncte procentuale, iar pierderile fiscale ar ajunge la 1,9-2,0 miliarde euro, deficitul urcând la 6,75%. Cu acoperire din fonduri naţionale, deficitul ar ajunge la 7,8% din PIB, cu o probabilitate ridicată de retrogradare la statutul de junk.
Costul instabilităţii politice este suportat de companii şi cetăţeni. Decidenţii politici au datoria să restabilească, cât mai repede, încrederea mediului privat, a investitorilor şi a cetăţenilor în direcţia, stabilitatea şi predictibilitatea României.
