Revoluția de la Teheran: Impactul noului sistem de taxare asupra industriei petroliere din Iran
Planul Iranului de a impune o taxă de până la 2 milioane de dolari pe petrolierele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz ridică temeri privind un precedent periculos pentru comerțul global cu energie. Un astfel de „punct de taxare” permanent ar putea majora costurile de transport, influența prețul petrolului și transforma unul dintre cele mai importante coridoare energetice ale lumii într-un instrument geopolitic.
A doua rundă de negocieri de pace între SUA și Iran a avut loc recent, pe fondul unor noi atacuri asupra petrolierelor din strâmtoarea Ormuz și al blocadei impuse de SUA asupra navelor iraniene care tranzitează această rută comercială crucială. Viitorul acestei strâmtori înguste – precum și restricțiile impuse programului nuclear al Iranului – a fost în centrul discuțiilor, după ce blocada de facto impusă de Teheran asupra petrolierelor și gazierelor care tranzitează strâmtoarea a determinat creșterea prețurilor la energie.
Planul Iranului de a menține controlul asupra strâmtorii prin perceperea unei taxe de 2 milioane de dolari de la fiecare petrolier care trece a stârnit îngrijorări că acest „punct de taxare al Teheranului” pentru petrolul din Orientul Mijlociu ar putea duce la prețuri mai mari în anii următori. Conform unor rapoarte, planul de pace în 10 puncte al Teheranului include o cerință potrivit căreia Iranul și Omanul vor avea libertatea de a percepe o taxă de până la 2 milioane de dolari pentru fiecare navă care tranzitează strâmtoarea. Iranul a sugerat că acești bani ar urma să fie folosiți pentru reconstrucție.
Sugestia conform căreia trecerea în siguranță prin strâmtoarea îngustă ar fi permisă doar sub controlul armatei iraniene a fost condamnată cu vehemență de Washington DC și de analiștii economici. Planul a fost testat de Iran la începutul acestei luni, impunând petrolierelor care doreau să treacă prin strâmtoare să furnizeze detalii privind încărcătura navei, destinația și proprietarul final, înainte de a achita o taxă de cel puțin 1 dolar pe baril. Pentru petrolierele care transportă, de obicei, 2 milioane de barili de petrol, taxa pentru un singur tranzit era de 2 milioane de dolari, plătibilă în yuani chinezești sau într-o criptomonedă.
Este important de menționat că acest sistem se află în opoziție directă cu Convenția ONU privind dreptul mării (UNCLOS), care conferă navelor dreptul de trecere fără obstacole prin peste 100 de strâmtori din întreaga lume, inclusiv strâmtoarea Ormuz. Aproximativ 170 de țări și UE au ratificat UNCLOS, dar Iranul și SUA nu au făcut acest lucru. SUA au clarificat că contestă dreptul Iranului de a controla strâmtoarea.
Adăugarea unei sume de 1 dolar la costul fiecărui baril de țiței care traversează strâmtoarea ar putea genera costuri suplimentare de 20 de milioane de dolari pe zi pentru piață, sau 7 miliarde de dolari pe an, pe baza fluxurilor de petrol și gaze dinaintea crizei pe această rută comercială. Aceasta este o sumă relativ mică în contextul unei piețe globale evaluate la 3 trilioane de dolari anul trecut. Totuși, experții sugerează că costul financiar al utilizării strâmtorii va crește probabil mult peste valoarea taxei de trecere.
Companiile de transport maritim vor percepe probabil tarife mai mari pentru utilizarea tancurilor lor pe o rută unde riscul de atac este substanțial mai mare, iar asiguratorii ar putea percepe prime mai mari. Marinarii care operează aceste petroliere vor avea dreptul la o remunerație dublă în timp ce lucrează într-o zonă desemnată ca fiind periculoasă. Cel mai mare impact asupra costurilor energetice se așteaptă să se resimtă pe piețele globale de petrol, ceea ce necesită revenirea la normal a fluxurilor prin strâmtoare pentru ca prețurile dinaintea crizei să revină.
Închiderea de facto a strâmtoarei, pe care odinioară tranzitau aproximativ 20 de milioane de barili de petrol și gaze pe zi, a redus exporturile din regiune cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi și a determinat o creștere bruscă a prețurilor petrolului. Prețul țițeiului Brent a urcat de la puțin sub 70 de dolari pe baril anul trecut la maxime de 119 dolari pe baril pe piața futures și la maxime record de aproape 150 de dolari pe baril pentru încărcăturile fizice. Analiștii sugerează că o reducere susținută a ofertei va menține prețurile pe piața petrolului la un nivel mai ridicat pentru o perioadă mai lungă.
Taxele de la „bariera de la Teheran” ar permite IRGC să-și reconstruiască armata și ar oferi o linie de salvare pentru economia iraniană paralizată, controlul strâmtorii permițând Teheranului să reia exporturile de petrol, esențiale pentru economia țării. Aproximativ 2 milioane de oameni din Iran și-au pierdut locurile de muncă din cauza războiului. Economiștii de la think-tank-ul belgian Bruegel au estimat că economia mondială „abia ar observa taxa” dacă Teheranul ar reuși să păstreze controlul asupra strâmtorii, costul suplimentar urmând a fi suportat de producătorii de petrol din Golf.
Este important de subliniat că precedentul ar ridica îngrijorări și mai grave dacă ar contribui la legitimarea confiscării de către Iran a unei căi navigabile internaționale, împiedicând revenirea fluxurilor de țiței la normele de dinaintea crizei. Experții au avertizat asupra consecințelor pe scară largă pentru economia globală dacă strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, iar orice escaladare suplimentară a conflictului din Iran ar putea declanșa o recesiune globală.
