Fascinația luxuriantă a femeilor din Cetatea Tomis
Parfumul, o parte integrantă a vieții noastre moderne, are o istorie ce se întinde pe mii de ani, cu primele dovezi ale existenței acestuia datând din Egiptul Antic, Mesopotamia și Cipru. Cuvântul „parfum” provine din limba latină, „per fumus”, însemnând „prin fum”. Arheologii au descoperit că parfumurile erau utilizate încă din cele mai vechi timpuri, egiptenii fiind primii care le-au integrat în cultura lor, urmați de chinezi, hinduşi, israeliți, cartaginieni, arabi, greci și romani.
În Tomisul Antic existau recipiente de parfum, iar la Mormântul pictat de tip hypogeu din Constanța se poate vizita o expoziție dedicată acestora. Descoperirile au avut loc în urma cercetărilor efectuate pentru protejarea acestui monument, iar unele recipiente datează din secolele II – III, majoritatea provenind din secolele IV – V.
Parfumurile în Antichitate
Parfumurile erau esențiale în Antichitate, având atât rol cosmetic, cât și medicinal. În cadrul expoziției de la Mormântul pictat, vizitatorii pot observa sticluțele de parfum numite unguentari, care erau folosite pentru a păstra parfumurile. Acestea erau adesea realizate din uleiuri aromate și erau utilizate pentru a parfuma nu doar corpul, ci și încăperile, mâncarea și chiar ritualurile religioase.
Arheologii subliniază că parfumurile erau adesea create prin arderea unor substanțe aromatice, cum ar fi tămâia și rășinile, pe cărbuni aprinși, generând astfel un fum mirositor. Aceasta arată că parfumul avea o semnificație profundă, nu doar pentru igiena personală, ci și pentru atmosfera generală a locurilor în care se desfășurau activitățile cotidiene.
Îngrijirea personală a femeilor
Femeile din Antichitate se îngrijeau cu mare atenție, utilizând diverse tehnici pentru a-și parfuma părul și pielea. De exemplu, în Egiptul Antic, femeile purtau conuri din rășini parfumate pe cap. Parfumurile erau parte din trusa cosmetică, iar multe dintre ele aveau și aplicații medicinale, contribuind la starea de bine a utilizatorilor.
Se știe că parfumurile erau aplicate pe încheieturi, unde pielea se încălzește, eliberând astfel aroma. Este un concept care se păstrează și în zilele noastre, evidențiind cunoștințele avansate de care dispuneau anticii în utilizarea parfumurilor.
Parfumurile ca simbol al statutului social
Parfumurile erau considerate elemente de lux, iar cei bogați aveau parfumieri personali care creau amestecuri unice pentru ei. Cei cu venituri mai modeste cumpărau parfumurile expuse în piețele din Tomis, unele dintre acestea fiind fabricate local, iar altele provenind din centre renumite precum Alexandria, cunoscută pentru calitatea parfumeriei sale.
Un aspect interesant este că Cleopatra, cunoscută pentru pasiunea sa pentru parfumuri, și-a creat propriile formule. De asemenea, se spune că Iulius Cezar folosea un parfum distinctiv, compus din mir, trandafiri, scorțișoară și ambră, astfel încât prezența sa era ușor de recunoscut.
Recipientele de parfum
Recipientele expuse la Mormântul pictat de tip hypogeu sunt extrem de frumoase, unele având decorațiuni elaborate, inclusiv fețe umane. Acestea erau realizate cu scopul de a oferi un aspect distinctiv produsului, similar cu modul în care parfumurile sunt comercializate astăzi. Prețul recipientului era adăugat la cel al parfumului, iar calitatea acestora era esențială pentru identitatea produsului.
Recipientele erau cumpărate separatamente, iar parfumierii le umpleau cu aromele create de ei, sigilându-le pentru a preveni oxidarea și pierderea mirosului. Această practică demonstrează nu doar complexitatea procesului de fabricare a parfumurilor, ci și atenția acordată detaliilor în Antichitate.
