Războiul cu Israel: Sate libaneze dispărute de pe hartă, o strategie de „domicid” demascată de ONG-uri
Armata israeliană ar fi distrus sate întregi în cadrul invaziei sale în sudul Libanului, minând locuințele cu explozibili și dărâmându-le complet prin detonări masive declanșate de la distanță. „The Guardian” a analizat trei videoclipuri publicate de armata israeliană și pe rețelele sociale, care arătau cum Israelul efectua detonări în masă în satele Taybeh, Naqoura și Deir Seryan, situate de-a lungul frontierei dintre Israel și Liban. Mass-media libaneză a raportat mai multe detonări masive în alte sate de frontieră. Demolările au avut loc după ce ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a cerut distrugerea „tuturor caselor” din satele de frontieră „în conformitate cu modelul folosit în Rafah și Beit Hanoun din Gaza” pentru a opri amenințările la adresa comunităților din nordul Israelului. Armata israeliană a distrus 90% din locuințele din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.
Tactica de distrugere în masă a locuințelor din Gaza, unde Israelul a fost acuzat de comiterea unui genocid, a fost descrisă de academicieni drept „domicid”, o strategie utilizată pentru a distruge și deteriora sistematic locuințele civile, cu scopul de a face zone întregi de nelocuit. Armata israeliană a declarat că, prin aceste demolări, vizează infrastructura Hezbollahului, precum tunelurile și instalațiile militare, pe care susține că gruparea armată le-a ascuns în locuințe civile. Israelul a declarat că va ocupa vaste zone din sudul Libanului, stabilind o „zonă de securitate” în întreaga zonă până la râul Litani, și că persoanelor strămutate nu li se va permite să se întoarcă la casele lor până când nu va fi garantată siguranța orașelor din nordul Israelului, ceea ce a stârnit îngrijorarea că va avea loc o strămutare pe termen lung.
Grupurile pentru drepturile omului au afirmat însă că aceste detonări în masă de la distanță ar putea constitui o distrugere gratuită: o crimă de război. Legile războiului interzic distrugerea deliberată a locuințelor civile, cu excepția cazurilor în care acest lucru este necesar din motive militare legitime. „Posibilitatea ca Hezbollah să utilizeze unele structuri civile din satele de frontieră ale Libanului în scopuri militare nu justifică distrugerea pe scară largă a satelor întregi de-a lungul frontierei”, a declarat Ramzi Kaiss, cercetător pentru Liban la Human Rights Watch.
Locuitorii satelor de la graniță, care au urmărit cu groază videoclipurile cu distrugerea caselor lor, au pierdut nu doar locuințele, ci și generații întregi de amintiri. Ahmad Abu Taam, un proprietar de magazin de materiale de construcții din Taybeh, a declarat: „Primul lucru pe care l-am văzut a fost explozia din piața orașului. Întreaga viață a unei persoane se află în acel loc: munca ei, amintirile, totul. Și, dintr-odată, vezi cum totul explodează în fața ta. Simt că am devenit refugiat. Simt că nu mai am o casă.”
Ahmad Ibrahim, un fermier din Deir Seryan, a regretat că nu mai are decât câteva fotografii cu casa sa, restul rămânând în urmă când a fugit din oraș pe 2 martie. „Toată viața mea e acolo, nu m-am îndepărtat niciodată mai mult de 10-13 km. E un sat frumos, tipic – cel puțin așa era înainte de război. Oamenii de acolo sunt amabili și generoși”, a spus Ibrahim.
Mohammed Hashem, un medic din Naqoura, a muncit timp de 15 ani pentru a construi motelul Luna, care a fost distrus. „Vara, gradul de ocupare ajungea la 100%. Am primit recenzii bune și premii. Per ansamblu, eram fericiți – trăiam liniștiți, cu o productivitate bună”, a spus Hashem, adăugând că a primit mii de mesaje de susținere de la foștii clienți după distrugerea hotelului.
Povestea satelor din sudul Libanului, care a fost supus invaziei și ocupației israeliene în mod intermitent încă de la sfârșitul anilor 1970, este una a strămutării. Familiile din satele de frontieră sunt împrăștiate prin întreaga lume, în Australia, Africa, Europa, căutând stabilitate și mijloace de trai. Aceste sate au servit drept ancoră pentru familiile împrăștiate, care se întorceau în valuri în perioada sărbătorilor. „Oamenii construiau case în valoare de un milion de dolari doar pentru a sta o săptămână sau zece zile pe an. Satul devine centrul familiei”, a spus Abu Taam. „Pentru că, indiferent unde te duci, mereu ți-e dor de casa ta. Locul în care ai crescut, unde te-ai simțit bine pentru prima dată.”
Acum, pentru mulți, acel punct de sprijin a dispărut. „Simți o frustrare profundă. Ca și cum cineva ar avea puterea să te șteargă”, a concluzionat Abu Taam.
