O descoperire revoluționară: Strămoșii mamiferelor, ouăle și secretul dezvăluit de un supermicroscop!
Strămoșii îndepărtați ai mamiferelor, care au trăit acum 250 de milioane de ani, se înmulțeau prin depunerea de ouă sau prin nașterea puilor? O analiză a unui embrion de Lystrosaurus oferă, în sfârșit, un răspuns la această întrebare. Paleontologii au fost preocupați de acest mister timp de multe decenii, considerând că sinapsidele, grupul de vertebrate tetrapode din care provin mamiferele, erau animale ovipare, similar cu descendenții lor actuali, ornitorincii și echidnele. Totuși, dovezile concrete au fost rare, iar cercetările anterioare au început să sugereze contrariul.
În 180 de ani de cercetări, nu a fost identificat oficial niciun ou de sinapside. Julien Benoit, profesor la Institutul de Studii Evolutive din cadrul Universității Witwatersrand din Johannesburg, explică: „Aici, în Africa de Sud, s-au găsit ouă de dinozauri cu coajă moale, așa că nu există motive să nu găsim ouă de sinapside care trăiau în același timp, în același loc și erau mult mai numeroase.”
O descoperire așteptată timp de 17 ani
Studiul recent, publicat în revista PLoS ONE, aduce dovada mult așteptată grație unei fosile minuscule de Lystrosaurus, un erbivor din perioada Permian-Triasic. Fosila a fost descoperită acum 17 ani în bazinul Karoo din Africa de Sud. Jennifer Botha, coautoare a studiului, povestește cum asistentul său, John Nyaphuli, a identificat un mic nodul care, inițial, părea a fi doar fragmente de os. Pe măsură ce specimenul a fost pregătit, a devenit evident că era vorba despre un pui de Lystrosaurus, perfect ghemuit.
„Bănuiam deja că murise în ou, dar nu aveam tehnologia necesară pentru a confirma acest lucru”, adaugă Botha. În Africa de Sud, fosile întregi ghemuite sunt frecvente, ceea ce face ca identificarea lor ca ouă să fie mai complicată.
Tehnologia supermicroscopului
Tehnologia a avansat cu ajutorul Sincrotronului European din Grenoble (ESRF), un supermicroscop capabil să producă raze X de 10.000 de miliarde de ori mai puternice decât cele utilizate în spitale. Vincent Fernandez, cercetător la ESRF, explică: „Am putut scana fosila cu o precizie maximă, obținând detaliile necesare studierii acestor oase fragile.” Scanările au relevat un detaliu crucial în mandibula micului Lystrosaurus, care avea un craniu de doar 4 centimetri. Această structură anatomică a revelat o gaură uriașă, o caracteristică normală doar înainte de eclozare, confirmând astfel că era vorba despre un ou.
Concluzii și implicații
Descoperirea explică, de asemenea, de ce Lystrosaurus a reușit să domine ecosistemul epocii sale după extincția în masă din Permian-Triasic, când 95% dintre speciile marine și 70% dintre vertebratele terestre au dispărut. Dimensiunea relativ mare a ouălor sale ar fi putut contribui la succesul său, deoarece ouăle mai mari rezistă mai bine la deshidratare și conțin mai mult vitellus, esențial pentru dezvoltarea embrionului.
