„O mamă din Odesa și aventura ei de refugiată la Iași: „Norocul ne-a zâmbit”
La patru ani de la începutul invaziei ruse în Ucraina, mii de refugiați care au ajuns în România în primele zile ale războiului și-au reconstruit viețile de la zero. Mulți dintre aceștia, plecați cu convingerea că se vor întoarce rapid acasă, au fost nevoiți să găsească soluții pe termen lung. Aceasta este și povestea Olenei, o tânără fotografă din Odesa, care a ajuns la Iași împreună cu fiica ei de doar șase ani și care astăzi afirmă că nu se mai gândește să se întoarcă în Ucraina.
Olena a fugit din calea războiului chiar în prima zi a invaziei rusești. „E drumul foarte lung și foarte greu, toată viața a trebuit să o încep de la zero (…) nici eu și nici fiica mea nu știam înainte limba română și a trebuit să învățăm de la zero”, povestește femeia. Tranziția nu a fost ușoară. În primul an, barierele lingvistice și dorul de casă au fost cele mai apăsătoare. „În primul an nu știam nici română, nici engleză, fiica mea și-a pierdut prietenii, plângea că nu mai are comunitatea. Acum s-a integrat. Cred că rămânem aici.”
Arina, fiica Olenei, avea doar șase ani când a părăsit Ucraina. „Am avut noroc că noi am plecat în prima zi (de război n.r), și ea nu a înțeles ce înseamnă războiul. Pot să spun că nici eu nu știu ce înseamnă războiul, nu știu ce simt oamenii care au rămas acolo”, spune Olena.
Deși nu mai fusese niciodată în România și nu auzise limba română înainte, Olena afirmă că aici a găsit sprijin și oportunități. „Nu auzisem niciodată limba română, nu am venit aici nici măcar în vacanță și nici nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge aici.” În România, și-a continuat parcursul profesional și educațional. „Am primit mult ajutor din partea României, am intrat și la Universitatea de Arte, la master. (…) nu există universitate de artă, specializare foto și video (în Ucraina n.r). Am vrut să încerc.”
Astăzi, Olena are un loc de muncă, iar fiica sa merge la școală și este integrată. „În România am găsit foarte mulți prieteni, mult sprijin, am găsit loc de muncă, fiica mea merge la școală. Totul este bine și tot ce am făcut în acești patru ani se arată acum. Nu vreau să pierd asta.”
Povestea Olenei reflectă realitatea a mii de ucraineni care au fost nevoiți să își lase viața în urmă și să o ia de la capăt într-o țară străină. Pentru unii dintre ei, România nu mai este doar un refugiu temporar, ci noua casă.
