Imralı: Insula-călăuză a trecutului Turciei, un spațiu de reinventare națională
Zburând peste Marea Marmara într-un elicopter securizat, trei politicieni s-au îndreptat luna trecută spre insula-închisoare İmralı, un loc decisiv pentru Turcia modernă. Pe insulă se află Abdullah Öcalan, liderul Partidului Muncitorilor Kurzi (PKK), care a avut un rol esențial în negocierile pentru încheierea unui conflict ce a afectat țara timp de patru decenii, curmând 40.000 de vieți. Öcalan i-a așteptat pe parlamentari în închisoarea de maximă siguranță unde este încarcerat de 26 de ani. İmralı a devenit un simbol al istoriei politice recente a Turciei, asemănător cu Robben Island pentru Nelson Mandela, Insula Diavolului pentru Alfred Dreyfus și Sfânta Elena pentru Napoleon.
Cu toate acestea, İmralı are și alte povești. Este locul unor momente formative ale Turciei moderne și a inspirat unul dintre cele mai bune filme ale țării. Istoricii sugerează că insula ar putea oferi o cale de urmat pentru negocierile de pace tensionate, cunoscute ca „procesul İmralı”. Halil Karaveli, senior fellow la American Foreign Policy Council, a întrebat: „Poate İmralı să devină un simbol pentru reimaginarea Turciei – la fel cum Robben Island a fost pentru Africa de Sud?”
İmralı, cu o formă de clepsidră și o lungime de doar 6 km, este una dintre cele două duzini de insule din Marea Marmara. În trecut, a fost locuința fermierilor de mătase, un loc singuratic pentru pescari și o mănăstire abandonată. În 1935, statul turc a transformat-o într-o închisoare deschisă, unde deținuții erau reabilitați prin muncă.
Printre prizonierii de pe İmralı s-a numărat și Billy Hayes, un traficant american de hașiș, care, în 1975, scria despre frumusețea naturii din jur, dar se simțea foarte singur. Pe insulă, prizonierii trăiau fără gardieni și au reușit să formeze un club de film, o echipă de fotbal și un ziar local. Yılmaz Güney, un celebru regizor turc, a conceput capodopera sa „The Road” în timpul detenției sale pe insulă.
Politica a oferit İmralı cele mai mari drame, chiar înainte de sosirea lui Öcalan. Insula a fost locul de execuție al lui Adnan Menderes, primul lider ales democratic al Turciei, condamnat la moarte după prima lovitură de stat militară din 1960. Menderes a fost executat pe İmralı, iar memoria sa a fost reabilitată abia odată cu venirea lui Recep Tayyip Erdoğan.
În prezent, spiritul İmralı, capturat de poveștile sale de creativitate, scuză, iertare și mândrie națională, ar putea avea o semnificație importantă pentru Öcalan sau pentru procesul de pace din Turcia, care pare să fi ajuns într-un impas. De asemenea, primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, se află în închisoare, așteptând procesul pentru acuzații de corupție.
În ciuda provocărilor, exista o anumită speranță pentru pacea cu PKK, dar antipatia față de Öcalan și PKK este profundă. Numan Kurtulmuş, președintele parlamentului turc, a avertizat că „următoarea etapă este cea mai riscantă” și că este necesar să se gândească la viitor.
Recent, când parlamentarii l-au vizitat pe Öcalan, acesta părea prudent optimist în privința viitorului. Öcalan a afirmat că ar fi trebuit ca PKK să fie dizolvat în 1993, dar că „o mână” a blocat aceste încercări. Un membru senior al PKK a declarat că nu era nevoie de iertare, deoarece „noi nu am comis crime”.
Percepțiile despre İmralı variază: pentru kurzi este un loc de conducere, iar pentru turci este un loc al triumfului statului. Totuși, insulele continuă să aibă un loc important în imaginația națională a Turciei. Yaşar Kemal, un nominalizat la Premiul Nobel, a scris despre refugiații anatolieni care se adună pe o insulă imaginară, renunțând la trecutul lor traumatic.
Karaveli a concluzionat: „Ideea de İmralı evocă un loc în care Menderes a fost executat și Öcalan încarcerat. Dar insulele pot fi și locuri în care o țară este reimaginată, atât în viața reală, cât și în ficțiune.”
