Trecutul întunecat al Insulei Zeilor: Secretele gropilor comune îngropate sub nisipurile unei destinații de vis
Când indonezienii au construit hoteluri și cluburi pe plajele din Bali pentru a atrage turiști, muncitorii au descoperit rămășițe umane îngropate în nisip. Între 80.000 și 100.000 de persoane au fost ucise pe această insulă în timpul masacrelor din Indonezia din 1965-66, care au dus la cel puțin o jumătate de milion de victime. Multe dintre cadavre au fost aruncate în gropi comune săpate pe plajele care, la acea vreme, erau încă neatinse de industria turismului, dar care acum sunt pline de turiști străini.
Pe o porțiune a coastei din Bali, construcția unei stațiuni turistice în anii ‘90 a scos la iveală suficiente oase umane cât să umple o jumătate de camionetă, conform unui preot hindus care a fost chemat să „alunge fantomele”. La câteva case distanță, pe un teren unde urma să fie construit un club de noapte popular, două cranii ieșeau din pământ, păreau să se holbeze la muncitorii înspăimântați. Rămășițe umane au fost descoperite și în locul unde urmau să fie construite o piscină și o structură din bambus.
Masacrele din 1965 și 1966 au fost date uitării în Bali, unde orice referire la crimele îngrozitoare de acum 60 de ani ar strica atmosfera de vacanță. Aceste evenimente au fost printre cele mai sângeroase masacre ale secolului al XX-lea și, totodată, unele dintre cele mai puțin cunoscute. Soldați îmbrăcați în negru, vecini răzbunători și rude căror li s-a ordonat să ucidă sau care au devenit ținte ale detașamentelor de execuție au participat la înjunghieri, tăieri, strangulări și împușcături.
Bali a suferit cele mai mari pierderi umane ca procent din totalul populației locale, aproximativ 5% din populația insulei fiind masacrată. „Sunt multe oase în Bali pe care ne dorim să le uităm”, a declarat preotul hindus Wayan Badra. Dezvoltarea turismului în masă pe insula Bali a fost parte dintr-o strategie a dictaturii lui Suharto, care a venit la putere în 1966, pentru a resuscita economia devastată de crimele în masă încurajate și comise de către armata țării.
„Eu nu sunt anti-turism, dar trebuie să recunoaștem că turismul a îngropat istoria noastră, trauma noastră”, a spus Ngurah Termana, al cărui bunic a fost ucis în masacrele din Indonezia. Motivul oficial pentru comiterea masacrelor a fost faptul că forțele comuniste din țară ar fi încercat să declanșeze o lovitură de stat pe 30 septembrie 1965, prin răpirea și uciderea a șase generali din armata Indoneziei, deși nu s-a stabilit clar că atacul ar fi făcut parte dintr-un complot mai amplu pus la cale de Partidul Comunist Indonezian (PKI).
După luni de haos și crime în masă, generalul Suharto a ajuns să conducă Indonezia în mod autoritar timp de 32 de ani. Guvernul său a fost susținut de americani și alte țări din Occident care se temeau ca Indonezia să nu ajungă în mâinile comuniștilor. Indonezia este condusă acum de Prabowo Subianto, un fost general care a fost cândva sancționat de SUA pentru încălcarea drepturilor omului. „Balimezilor le este teamă să vorbească despre asta”, a spus Agung Putu Atmaja, un fost procuror ieșit la pensie, referindu-se la masacrele din Indonezia. „Și mie îmi este teamă.”
