Întâlniți-l pe Mișu, STARUL școlii
Se numește Mihăiță, dar prietenii îi spun simplu Mișu, și așa cum îl descriu cei ce îl iubesc și ocrotesc, el este sufletul blănos al școlii. Mișu este pisoiul mascotă al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. Se spune că fiecare școală are o poveste neștiută, care adună laolaltă oameni, elevi, povești și emoții. La Colegiul Național „Mihai Viteazul”, spiritul acesta are blană moale, mustăți curioase și ochi de chihlimbar.
Mișu a apărut într-o dimineață de februarie, aproape acum doi ani. Nimeni nu știe exact de unde a venit — unii spun că l-a adus destinul, alții că a simțit mirosul de bunătate și s-a oprit unde i-a fost bine. De atunci, Mihăiță și-a ales locul: școala noastră a devenit casa lui.
În fiecare zi, la prima oră, Mișu își face rondul de onoare. Salută elevii care vin somnoroși, se așază tacticos pe scări și privește, parcă înțelegând tot, agitația din curte. Nu știe el prea multe despre formulele matematice, marile bătălii din istorie sau legile fizicii, dar are o știință a lui — arta de a aduce zâmbete și liniște.
Când o lecție devine prea grea, iar gândurile elevilor par departe, o simplă apariție a lui Mihăiță la ușă schimbă atmosfera. Intră încet, cu pas domol, se așază în bancă lângă cineva obosit sau se întinde la catedră, lângă profesor, ca un adevărat asistent didactic. E felul lui de a spune: „Totul va fi bine.” Știe exact pe cine să caute.
La secretariat, Mișu este întâmpinat cu o mângâiere și câteva boabe crocante, la direcțiune primește respectul cuvenit unui „angajat vechi”, iar doamnele de serviciu și de la cantină îl răsfață cu delicii pe care doar el le înțelege. Până și domnii de la pază au învățat că Mihăiță nu trebuie controlat la poartă — e „de-al casei”, îl descriu cei din unitatea de învățământ.
Adevărata familie a lui Mișu sunt elevii. Aceștia îl cheamă, îl mângâie, îl fotografiază, îi scriu mesaje pe rețelele școlii. Iar el răspunde cu gesturi mici — o frecare de picior, o privire lungă, un tors blând care vindecă griji. De doi ani, Mișu este martor la zeci de povești: emoțiile primilor ani de liceu, bucuria revederii după vacanțe, lacrimile despărțirilor la absolvire. El este acolo, mereu.
Știe toate secretele curții, toate colțurile de lumină, toate locurile unde se ascund zâmbetele. Și, cumva, ne amintește în fiecare zi de ceea ce înseamnă să aparții. Să iubești locul în care trăiești, oamenii care te primesc, și să răspândești binele fără să aștepți nimic în schimb. Pentru noi, Mișu nu este doar un motan, ci un simbol al spiritului cald și primitor al școlii noastre. Este sufletul blănos al școlii, un simbol al prieteniei și al bucuriei simple, care ne învață — fără cuvinte — că uneori, cel mai frumos prieten este cel care toarce.
P.S. Mișu este cu analizele la zi (vaccinat și deparazitat).
