O întâlnire neobișnuită: Generalul american David Petraeus și fostul jihadist Ahmed al-Sharaa, pe aceeași scenă
Dacă cei doi bărbați s-ar fi întâlnit acum 22 de ani, ar fi putut exista consecințe fatale. Amândoi se aflau atunci în același război, în același oraș, metropola Mosul din nordul Irakului: generalul David Petraeus, în calitate de comandant al Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, parte a trupelor americane de invazie, și Ahmed al-Sharaa, ca fabricant de bombe venit din afară, membru al unui grup jihadist local cu legături cu Al-Qaida, organizație teroristă ce comitea atentate împotriva americanilor.
Luni, cei doi s-au așezat împreună pe o scenă la Hotelul Sheraton din New York și și-au făcut complimente reciproc, râzând ocazional, în timp ce Petraeus, acum în retragere, îl intervieva pe președintele interimar al Siriei. Zâmbind ușor jenat, Sharaa a menționat că s-au întâlnit pe câmpul de luptă, dar că acum se bucură să se reîntâlnească într-un cadru de dialog. „Aveți mulți admiratori”, a concluzionat Petraeus după 40 de minute. „Eu sunt unul dintre ei. Suntem îngrijorați pentru dumneavoastră”, a completat el.
Întâlnirea a fost calificată drept „suprarealistă” de portalul online „Middle East Eye”. Fostul terorist, care a petrecut cinci ani într-un lagăr american din Irak și pentru a cărui moarte sau capturare guvernul american a oferit ulterior o recompensă de 10 milioane de dolari (pe care a anulat-o în mai 2025), a venit acum la Adunarea Generală a ONU în calitate de șef de stat. Acolo l-a întâlnit pe Petraeus, invitat de onoare al summitului Fundației Concordia, care reunește personalități în cadrul reuniunilor ONU și care, în anii anteriori, s-a dedicat luptei împotriva extremismului.
La prima vedere, întâlnirea veselă a veteranilor părea într-adevăr suprarealistă. Cu cât privim mai atent, cu atât cei doi bărbați par mai pragmatici. Suprarealistă este mai degrabă situația în care se află viitorul Siriei, relația cu SUA și Israelul. Când miliția Hay’at Tahrir al-Sham (HTS) antrenată de Al-Sharaa a răsturnat, la începutul lunii decembrie 2024, dictatura Assad, a devenit posibil ceea ce aproape nimeni nu mai credea: renașterea Siriei ca stat unit după 13 ani de război, după distrugeri inimaginabile și divizare de facto.
Trupele lui Al-Sharaa și aproape toate facțiunile din Siria împărtășesc un interes comun cu SUA: să țină miliția șiită libaneză Hezbollah departe de Siria și să pună capăt tuturor încercărilor Iranului de a controla militar țara. De aceea, președintele american Donald Trump a anunțat în mai că va ridica sancțiunile împotriva Siriei și s-a întâlnit cu Al-Sharaa la un summit în capitala Arabiei Saudite, Riad.
Cu excepția a două state, toate statele din regiune vor pace: Turcia, Iordania, Libanul, Arabia Saudită și celelalte state din Golf doresc o Sirie unită, fără un nou război. Motivul este că doresc să nu creeze zone de retragere pentru „Statul Islamic” (SI) și alți extremiști, să poată trimite refugiații sirieni înapoi în țara lor și să oprească contrabanda cu droguri și arme din Siria. Ar fi benefic pentru milioane de persoane strămutate să se poată întoarce și să-și reconstruiască locurile de baștină bombardate, care au rămas în ruine timp de ani sub dictatura lui Bashar al-Assad.
Doar două state nu manifestă interes pentru opțiunea de mai sus: Iranul, pentru că Assad era un vasal docil al regimului, iar căderea sa a pus capăt controlului Teheranului asupra Siriei, și Israelul, a cărui armată a efectuat aproximativ 1.000 de atacuri aeriene din decembrie, bombardând Ministerul Apărării în iulie în centrul Damascului și cucerind cu trupe terestre alte părți din apropierea Înălțimilor Golan, ocupate din 1967. „Războiul va continua până când Siria va fi demontată și împărțită”, a declarat ministrul de Finanțe al Israelului, Bezalel Smotrich.
Guvernul israelian, care subliniază în mod repetat că este înconjurat de dușmani, și-a creat fără niciun motiv un nou dușman – care nu voia să îi fie dușman. Armata și milițiile lui Assad nu mai erau dispuse să lupte în decembrie, iar dictatura a implodat brusc. Cu atât mai puțin exista voința ca cineva să atace Israelul. Reacțiile conducătorilor interimari la atacurile Israelului s-au limitat la apeluri și proteste la ONU.
Cât de fragilă este pacea în Siria s-a văzut și în martie, când un atac al foștilor luptători ai regimului asupra forțelor de securitate a dus la un masacru al alawiților, fosta bază de putere a lui Assad. În iulie, expulzările și crimele în bastionul minorității druze din provincia sudică Suwaida au fost legate de intervenția Israelului. O facțiune a druzilor, susținută de Ierusalim, refuzase să recunoască noul stat, cerând ajutor militar din partea Israelului și organizând marșuri cu steaguri israeliene. Un incident minor a fost suficient pentru a escalada situația.
Israelul finanțează constituirea unei miliții de 3.000 de oameni în Suwaida, ceea ce alimentează resentimentele din restul țării împotriva druzilor și direcționează furia asupra atacurilor aeriene israeliene. Druzii, care au rămas în mare parte neutri sub Assad, ar fi putut rămâne liniștiți, dar intervențiile externe au complicat situația.
În ciuda anunțului lui Trump, sancțiunile nu au fost încă ridicate, iar economia nu înregistrează progrese semnificative. Acestea pot fi ridicate temporar de către guvern, dar definitiv numai de către Congresul SUA, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Fără o siguranță de planificare pe o perioadă mai lungă, nimeni nu va investi miliardele necesare pentru reconstrucția orașelor distruse.
Israelul și noul guvern sirian ar fi putut constata că au un dușman comun: regimul iranian și milițiile sale proxy, în frunte cu Hezbollah. Ar fi putut găsi o cale pașnică, în loc să provoace unilateral o nouă dușmănie. David Petraeus a înțeles în Irak, acum 20 de ani, că a-ți crea continuu noi adversari nu te apropie de victorie și a mizat pe echilibru decât pe agresiune, chiar dacă succesul a fost limitat.
Întâlnirea dintre Petraeus și Sharaa nu a fost deloc suprarealistă, ci mai degrabă un punct final pragmatic.
