Provocările timpului: Dușmanul de temut al lui Xi Jinping și obstacolele în drumul său spre moștenirea chineză
Parada militară chineză care a avut loc recent a fost mai mult decât o simplă manifestație; a reprezentat o declarație că liderul chinez Xi Jinping se află într-o cursă contra cronometru pentru a-și asigura locul în istorie. Pentru Xi, care a împlinit 72 de ani, unificarea cu Taiwanul nu este doar un obiectiv politic, ci o coroană care l-ar putea ridica deasupra lui Mao Zedong și i-ar consolida reputația de cel mai mare lider din istoria modernă a Chinei. Momentul și organizarea paradei au subliniat această urgență, constituind o demonstrație de putere în fața unui public format din lideri străini și camere de filmat, la un eveniment aniversar de mare importanță, organizat la Beijing.
Mao, fondatorul Republicii Populare Chineze, a unificat țara sub regimul comunist, dar a lăsat-o săracă și izolată. Misiunea lui Xi este de a finaliza această lucrare prin încheierea oficială a războiului civil chinez, care a opus comuniștii naționaliștilor, și prin anexarea insulei Taiwan, pentru a-și asigura locul în panteonul partidului. Totuși, așteptarea este periculoasă. În interiorul Partidului Comunist Chinez, loialitatea este tranzacțională, iar rivalii sunt mereu cu ochii pe slăbiciuni.
În 2012, Bo Xilai, o stea în ascensiune și fost aliat apropiat al lui Xi, a suferit o cădere dramatică. Scandalul l-ar fi putut distruge pe Xi, dar acesta l-a transformat într-o oportunitate, folosind căderea lui Bo pentru a-și consolida propria ascensiune. Acest episod rămâne o poveste cu tâlc în politica elitei de la Beijing: puterea nu trebuie să șovăie niciodată; impulsul nu trebuie să se piardă niciodată. Peste un deceniu mai târziu, Xi a eliminat sau a marginalizat aproape toți rivalii și a reușit să obțină un al treilea mandat. Cu toate acestea, el încă guvernează cu urgența cuiva care știe cât de repede se poate schimba soarta.
SUA recuperează terenul pierdut în domeniul rachetelor hipersonice
În străinătate, ecuația strategică se schimbă. Timp de ani de zile, Beijingul s-a bucurat de un avantaj în domeniul armelor hipersonice, al rachetelor antinavale și al producției industriale. Sistemele avansate de apărare antirachetă ale Chinei au fost concepute pentru a amenința grupurile de atac ale portavioanelor americane și pentru a complica operațiunile aliaților din Asia de Est și de Nord. Totuși, Washingtonul ar putea reduce în curând acest decalaj. Pentagonul a solicitat aproape 7 miliarde de dolari pentru finanțarea programului de rachete hipersonice în anul fiscal 2024-2025, în timp ce firmele private accelerează inovarea în domeniul rachetelor reutilizabile.
Marina SUA reutilizează distrugătoarele din clasa Zumwalt pentru sistemul său hipersonic Conventional Prompt Strike, ceea ce oferă marinei prima sa platformă maritimă capabilă de lovituri hipersonice. Demonstrațiile pe mare ale noului sistem sunt planificate imediat ce programul va ajunge la maturitate, iar fiecare pas reduce avantajul militar al Chinei.
Rivalitatea industrială dintre China și SUA
China domină în prezent construcția navală comercială la nivel mondial, o bază cu dublă utilizare care susține expansiunea navală. O analiză recentă a constatat că un singur constructor naval chinez a construit mai multe nave în 2024 decât a produs întreaga industrie americană de la Al Doilea Război Mondial încoace. Comenzile de nave străine susțin această capacitate de construcție, care poate fi rapid transformată în platforme navale. Totuși, investițiile SUA și ale aliaților în construcția navală încep să dea rezultate. Administrația Trump a înființat un birou al Casei Albe dedicat redresării construcției navale americane, în timp ce Pentagonul a solicitat 47 de miliarde de dolari pentru construcția de nave ale Marinei în bugetul său anual.
Japonia și Coreea de Sud, ambele mari constructori navali, au adăugat, de asemenea, resurse semnificative la capacitatea lor de construcție navală, recunoscând schimbările structurilor de putere din Asia de Est și de Nord. Politicienii americani au vizitat recent ambele țări pentru a asigura o asistență mai mare în stimularea capacității de construcție a SUA.
Problema demografică a Chinei
O altă provocare urgentă este problema demografică. Populația Chinei a scăzut cu aproximativ două milioane în 2023, al doilea declin anual consecutiv, iar natalitatea a scăzut la nouă milioane, jumătate din nivelul din 2017. Grupul de vârstă activă se micșorează, în timp ce numărul persoanelor peste 60 de ani se preconizează că va crește până la aproximativ o treime din populația Chinei până la mijlocul anilor 2030. Acest lucru va constitui un obstacol major în calea creșterii economice și va pune presiune pe sistemele sociale. Demografia nu este destinul, dar comprimă termenele pentru liderii care doresc să obțină câștiguri strategice.
Avantajul competitiv al Americii
Un alt aspect adesea trecut cu vederea este eficiența sistemului de război politic al capitalismului, care recompensează adaptarea și pedepsește eșecul. SUA posedă încă o capacitate unică de „distrugere creativă”, generând constant firme și idei care alimentează creșterea pe termen lung. Acest dinamism este haotic, descentralizat și adesea incomod, dar rămâne atuul strategic al Americii: poate reechipa industriile, scala tehnologii revoluționare și absorbi șocurile mai repede decât orice sistem centralizat. China poate imita multe lucruri, dar nu poate reproduce cu ușurință acel ecosistem condus de piață, caracterizat de capital de risc, toleranță la eșec și realocare rapidă.
Aceste aspecte explică de ce Xi vrea ca lumea să creadă că ascensiunea Chinei este de neoprit și că unificarea cu Taiwanul este inevitabilă. Totuși, inevitabilitatea este fragilă. Abordarea „câștigă fără a lupta” a Beijingului, care implică coerciție în zona gri, pârghii economice și o abordare incrementală a revendicărilor teritoriale în Marea Chinei de Sud, a funcționat datorită răbdării și subtilității. Cu cât Xi accelerează mai mult, cu atât riscă mai mult să calculeze greșit. O încercare forțată de a cuceri Taiwanul ar fi cea mai periculoasă miză a domniei sale, iar eventuale ezitări ale Armatei Populare de Eliberare ar putea avea consecințe grave: umilire strategică în străinătate, turbulențe politice în țară și o narațiune perforată a inevitabilității care susține autoritatea partidului.
Cea mai mare victorie a lui Sun Tzu este cea câștigată fără luptă, dar numai când timpul favorizează răbdarea. Pentru Xi Jinping, timpul nu este de partea lui.
